StiripesurseDiasporaCopilul căzut într-un puţ din provincia spaniolă Malaga a fost găsit...

Copilul căzut într-un puţ din provincia spaniolă Malaga a fost găsit mort

Publicat:

Echipele de intervenţie au găsit corpul copilului de doi ani căzut pe 13 ianuarie într-un puţ de explorare cu adâncimea de peste 70 de metri, în provincia spaniolă Malaga, informează cotidianul El Mundo, scrie mediafax.

Autorităţile au lucrat permanent pentru a reuşi scoaterea lui Julen din puţul cu diametrul de 25 de centimetri. A fost forat un puţ paralel, iar corpul copilului a fost găsit în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, la adâncimea de 71 de metri.

Citește și : Senatul american aprobă acordul bugetar anunţat de Trump pentru ieşirea din „shutdown”

Julen, în vârstă de doi ani, a căzut în puţ pe 13 ianuarie, în timp ce se plimba cu familia pe un deal din zona Totalan, în provincia Málaga.

“Din nefericire, sâmbătă la ora 1.25 (2.25, ora României), echipele de salvare au ajuns la adâncimea la care se afla copilul şi au găsit corpul neînsufleţit al acestuia. A fost activată comisia de anchetă. Transmit condoleanţe familiei”, a declarat un oficial local, Alfonso Rodríguez Gómez de Celis.


Citește și : Un Brexit „dur” va costa Ford sute de milioane de dolari în acest an

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.