StiripesurseSintezeSiria și Iran au semnat un acord 'strategic'

Siria și Iran au semnat un acord ‘strategic’

Publicat:

Siria şi Iran au semnat luni seară unsprezece acorduri şi protocoale de înţelegere, în cadrul cooperării ‘strategice’ şi ‘pe termen lung’ între cele două ţări aliate în războiul care devastează Siria începând din 2011, transmite AFP, potrivit agerpres.

Acordurile, semnate cu ocazia vizitei la Damasc a prim-vicepreşedintelui iranian Eshaq Jahangiri, vizează diverse domenii, printre care ‘economia, educaţia, infrastructurile (…) investiţiile şi locuinţele’, a informat agenţia oficială siriană Sana.

Citește și: Incident armat în SUA. Patru polițiști au fost împușcați! FOTO/VIDEO

Semnarea acordurilor constituie ‘un semnal către lume în ce priveşte realitatea cooperării siriană-iraniene’, a declarat prim-ministrul sirian Imad Khamis, menţionând ‘facilităţi legale şi administrative’ în favoarea companiilor iraniene care doresc să investească în Siria şi să contribuie ‘eficient la reconstrucţie’.

Au fost încheiate două protocoale de înţelegere între autorităţile feroviare şi cele de promovare a investiţiilor, înţelegeri privind reabilitarea ‘porturilor Tartous şi Lattakia, construirea unei centrale energetice de 540 MW’, precum şi ‘în jur de zece proiecte în sectorul petrolier şi în agricultură’, a precizat Khamiss.


Pagubele provocate de război economiei şi infrastructurilor siriene sunt estimate de ONU la circa 400 miliarde de dolari.

Iranul se va afla ‘alături de Siria în cursul fazei următoare ce va fi marcată de reconstrucţie’, a promis Eshaq Jahangiri.

Iran şi Siria au semnat în august un acord de cooperare militară.

Citește și: Ce se întămplă astăzi în parlamentul britanic va atârna greu pe Brexit

Teheranul şi-a sprijinit din punct de vedere economic aliatul în anii de conflict, prin livrări de hidrocarburi şi mai multe linii de credit.

Semnarea acordurilor de luni intervine în contextul noilor sancţiuni americane împotriva Iranului. Regimul lui Bashar al-Assad şi mai mulţi oameni de afaceri, ca şi firme siriene se află deja pe listele negre americane şi europene.

Israelul a promis în repetate rânduri că va împiedica implantarea Teheranului în Siria prin intermediul războiului din această ţară, soldat deja cu peste 360.000 de morţi şi milioane de refugiaţi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.