StiripesurseDiasporaItalia plănuiește retragerea trupelor sale din Afganistan

Italia plănuiește retragerea trupelor sale din Afganistan

Publicat:

Italia studiază în prezent posibilitatea retragerii, în termen de un an, a contingentului său desfăşurat în Afganistan, transmite marţi Reuters, citând o sursă de rang înalt din Ministerul Apărării, în contextul informaţiilor că SUA şi-ar putea reduce prezenţa militară pe teritoriul afgan.

Ministrul apărării, Elisabetta Trenta, a cerut conducerii armatei să înceapă elaborarea planului în vederea unei retrageri totale a contingentului italian din Afganistan, a declarat sursa unui grup de jurnalişti, potrivit agerpres.

Citește și: Incident armat în SUA. Patru polițiști au fost împușcați! FOTO/VIDEO

‘Calendarul ar putea fi de 12 luni’, a afirmat responsabilul.

Italia are o prezenţă militară de peste 15 ani în Afganistan şi, potrivit Ministerului Apărării, este angajată în prezent să contribuie cu 900 de militari în cadrul misiunii NATO.


De la instalarea în funcţie în iunie 2028, guvernul de coaliţie de la Roma a declarat că examinează posibilitatea reducerii prezenţei militare a Italiei în Afganistan, dar informaţia că Ministerul Apărării ar fi ordonat elaborarea planurilor pentru o retragere totală i-a luat prin suprindere pe unii membri ai cabinetului.

‘Am auzit despre aceasta de-abia astăzi… (Elisabetta Trenta) nu a discutat cu mine despre acest lucru’, le-a declarat ministrul de externe Enzo Moavero Milanesi reporterilor, în cursul unei vizite în Israel.

Trenta este membru al Mişcării 5 Stele (populist, anti-sistem), care pune de multă vreme sub semnul întrebării necesitatea misiunii italiene în Afganistan.

Potrivit unei surse din cadrul Ligii (extremă dreapta), partenerul de coaliţiei al M5S, Italia este angajată să aducă pacea şi stabilitatea în Afganistan.

Citește și: Ce se întămplă astăzi în parlamentul britanic va atârna greu pe Brexit

‘Nu a fost luată o decizie în prezent, (se face) doar o evaluare de către ministerul competent’, a afirmat sursa.

Responsabili americani au declarat luna trecută pentru Reuters că preşedintele Donald Trump a emis ordine verbale pentru planificarea retragerii a aproximativ jumătate din cei 14.000 de militari americani desfăşuraţi în Afganistan. Responsabilii au indicat însă că preşedintele ar putea reveni asupra ordinului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.