StiripesurseDiasporaIRA revendică atacul din Londonderry

IRA revendică atacul din Londonderry

Publicat:

O grupare care se autointitulează ‘IRA’ a anunţat că este responsabilă pentru plasarea unei maşini capcană care a explodat în oraşul Londonderry pe 19 ianuarie, potrivit unei declaraţii trimise publicaţiei Derry Journal, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Poliţia nord-irlandeză declarase deja că investigaţia se axează pe gruparea militantă Noua IRA – unul dintre grupurile mici care se opun Acordului din Vinerea Mare, care din 1998 care a pus capăt celor trei decenii de violenţe în Irlanda de Nord.

Citește și: Incident armat în SUA. Patru polițiști au fost împușcați! FOTO/VIDEO

“Îi avertizăm şi pe cei care colaborează cu britanicii că ei trebuie să renunţe imediat deoarece nu vor mai exista avertismente”, se arată în declaraţie.

Doi bărbaţi tineri au fost arestaţi la câteva ore după deflagraţie. Alţi doi – unul de 32, altul de 42 de ani – au fost reţinuţi duminică, mai târziu.


Un reprezentant al poliţiei, Mark Hamilton, spune că nu consideră atacul o escaladare a capacităţilor grupărilor militante, ci o continuare a unei ameninţări care este oficial la nivelul “sever” de zece ani.

Citește și: Ce se întămplă astăzi în parlamentul britanic va atârna greu pe Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.