StiripesurseDiasporaEmmanuel Macron are în vedere un referendum în ziua alegerilor europene,...

Emmanuel Macron are în vedere un referendum în ziua alegerilor europene, 26 mai, pentru a ieşi din criza ‘vestelor galbene’

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron ar putea avea în vedere organizarea unui referendum pentru a ieşi din criza “vestelor galbene”, a relatat duminică presa franceză preluată de AFP, potrivit agerpres.

“Potrivit apropiaţilor săi, preşedintele Republicii este gata să convoace un referendum în ziua alegerilor europene, 26 mai, pentru a ieşi din criza ‘vestelor galbene’ “, a scris Le Journal du Dimanche.

Citește și : Parisul îl va recunoaște pe Guaido dacă Maduro nu anunță alegeri prezidențiale până duminică noaptea

Macron încearcă să recucerească opinia publică, după două luni şi jumătate de frondă socială şi manifestaţii în fiecare sâmbătă. La 2 februarie, “actul 12” al protestelor a scos în stradă 58.600 în toată Franţa, conform cifrelor oficiale, manifestaţiile fiind marcate de incidente la Paris şi în alte oraşe.

Referendumul s-ar putea referi la subiecte instituţionale, ca reducerea numărului de parlamentari – care este de altfel una din principalele revendicări ale “vestelor galbene” -, recunoaşterea votului în alb şi limitarea cumulului de mandate.


“Totul este pe masă, dar nu s-a decis nimic”, a indicat duminică pentru France Presse anturajul preşedintelui.

Joi, Emmanuel Macron a declarat unui grup de jurnalişti că problema unui referendum face parte dintre “subiectele discutate” şi trebuie “reflectat” asupra ei.

Organizarea unui astfel de referendum simultan cu scrutinul european considerat determinant pentru viitorul Uniunii Europene nu ar fi lipsită de dificultăţi, notează AFP. Un ministru care a afirmat că preferă ca un referendum să aibă loc în iunie sau septembrie a insistat săptămâna aceasta asupra provocării logistice pe care ar reprezenta-o un astfel de vot, pentru a nu mai menţiona că acesta ar risca să eclipseze mizele europene la care ţine atât de mult preşedintele.

Citește și : Bilantul catastrofei din Brazilia creste: 121 de morţi şi peste 200 de dispăruți

“Vreau ca la 26 mai să se vorbească despre Europa”, a declarat duminică ministrul afacerilor europene Nathalie Loiseau, insistând că Macron încă nu a luat o decizie.

Alţi responsabili guvernamentali se tem de un vot-sancţiune împotriva guvernului, la 14 ani de la “nu”-ul de la referendumul din 2005 privind o Constituţie europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.