StiripesurseDiasporaUn fost deputat olandez anti-musulmani s-a convertit la islam

Un fost deputat olandez anti-musulmani s-a convertit la islam

Publicat:

Un fost deputat olandez şi fostă mână dreaptă a islamofobului Geert Wilders şi-a explicat marţi decizia de a se converti la islam, dezvăluire care a creat surprindere în Olanda, relatează AFP, potrivit agerpres.

Joram van Klaveren (foto), în vârstă de 40 de ani, a precizat pentru ziarul NRC că şi-a schimbat convingerile în timp ce scria o carte despre islam, carte devenită “o respingere a obiecţiilor pe care le au împotriva acestei religii cei care nu sunt musulmani”.

Vezi şi: Incendiu devastator în Paris. 10 oameni au fost ucişi de flăcări! – FOTO/VIDEO

“Dacă tot ce am scris până acum este adevărat, iar eu cred că este, atunci sunt un musulman de facto”, a declarat Van Klaveren, care a anunţat luni pe postul de radio public că s-a convertit la islam la sfârşitul lui octombrie 2018.

Joram van Klaveren a dus timp de şapte ani o luptă înverşunată împotriva islamului în camera inferioară a Parlamentului olandez, ca deputat al partidului lui Wilders, PVV (Partidul Libertăţii). PVV a pledat pentru interzicerea vălului islamic burka şi a minaretelor, afirmând că “nu vrea islam în Olanda sau vrea cât mai puţin posibil”, a menţionat cotidianul olandez Algemeen Dagblad (AD).


“Convertirea lui Van Klaveren i-a luat prin surprindere atât pe prietenii săi, cât şi pe adversari”, a mai consemnat AD.

Citeşte şi: Maduro răspunde apelului lansat de Grupul de la Lima: ‘Respingător şi ridicol!’

Joram Van Klaveren a pus capăt colaborării cu Geert Wilders în 2014, după comentariile controversate ale liderului PVV care promisese la un miting electoral “mai puţini marocani” în Olanda. Wilders a fost găsit vinovat de discriminare, în 2016.

Ulterior, Van Klaveren şi-a creat propriul partid anti-islam, “Pentru Olanda” (VNL), înainte de a se retrage din viaţa politică, în urma rezultatelor dezamăgitoare de la alegerile legislative din 2017.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.