StiripesurseDiasporaGermania marchează 100 de ani de la Constituţia de la Weimar

Germania marchează 100 de ani de la Constituţia de la Weimar

Publicat:

Adunarea Naţională întrunită la Weimar pentru a scrie prima constituţie democratică a Germaniei, în urmă cu 100 de ani, a marcat un punct de cotitură în istoria ţării, a declarat preşedintele Frank-Walter Steinmeier, cu ocazia unei ceremonii desfăşurate miercuri, relatează dpa, potrivit agerpres.

‘Pentru prima dată, s-a întrunit un parlament care fusese ales în urma unui scrutin liber şi egal’, a declarat preşedintele Steinmeier, în faţa demnitarilor prezenţi în clădirea Teatrului Naţional din oraşul Weimar.

Citește și : Armata rusă a testat cu succes o rachetă intercontinentală Iars

‘Aici, la Weimar, o femeie s-a aflat la tribună pentru prima oară într-un parlament de acest fel’, a continuat preşedintele.

Vorbind în marja evenimentului, cancelarul Angela Merkel a adus un omagiu Adunării de la Weimar drept un pas major spre democraţie, în care au fost instituite drepturi importante, precum dreptul de vot al femeilor.


Ea le-a cerut tinerilor să fie încurajaţi să lucreze pentru democraţie. ‘Fiecare generaţie trebuie să lupte pentru democraţie din nou’, a spus cancelarul după ce a discutat cu tinerii prezenţi la eveniment.

Angela Merkel a mai punctat că actuala Constituţie germană, care în 2019 va împlini 70 de ani de existenţă, are la bază Constituţia de la Weimar, din ale cărei slăbiciuni a tras însă învăţăminte.

Europa de astăzi a apărut din Republica de la Weimar şi din ‘perioada teribilă a naţional-socialismului şi Holocaustului’, a adăugat cancelarul german.

Citește și : Guvernatoarea statului american New Mexico retrage Garda Naţională de la graniţa cu Mexic

Evenimentul de miercuri a marcat startul unei ‘Săptămâni a democraţiei’ care va continua la teatrul din Weimar până duminică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.