StiripesurseSintezeObservatorii ONU din Yemen ar putea fi cazați pe un vapor

Observatorii ONU din Yemen ar putea fi cazați pe un vapor

Publicat:

Cei 75 de observatori civili ai ONU în curs de desfăşurare în Yemen ar putea avea baza cu începere din luna martie pe o navă ancorată în portul Hodeida (vest), a făcut cunoscut o sursă de la sediul Naţiunilor Unite, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Este o soluţie avută în vedere”, a declarat sursa apropiată dosarului, confirmând o informaţie publicată de cotidianul francez Le Figaro.

Citește și: Theresa May revine la Bruxelles cu variante de compromis pentru Brexit

După cum a scris publicaţia franceză, ONU ar fi optat deja pentru vasul comercial MV Bluefort, lung de 142 de metri şi proprietate a societăţii canadiene Bridgemans Services.

MV Bluefort este un fost feribot construit în 1979, transformat în 2015 într-un hotel cu 299 de cabine, birouri, sală de conferinţe şi o platformă pentru elicoptere.


În dificilele sale negocieri cu beligeranţii, ONU a recurs cu începere de duminică în largul portului Hodeida la o navă care i-a permis să reunească reprezentanţi ai rebelilor houthi şi ai guvernului yemenit. Marţi, Naţiunile Unite au anunţat progrese în discuţiile privind redesfăşurarea combatanţilor în porturile Hodeida, Saleef şi Ras Issa.

Prevăzută de un acorde pace încheiat în decembrie în Suedia, această redesfăşurare se află în întârziere şi nici nu a început.

Alte discuţii sunt purtate în paralel în Iordania pentru a se concretiza cu un schimb de prizonieri între cele două tabere.

Citește și: Trump se consideră ‘hărțuit’ de anchetele asupra legăturilor sale cu Rusia

Fostul general danez Michael Lollesgaard a preluat marţi seară conducerea misiunii de observare a armistiţiului în vigoare de la 18 decembrie al Hodeida, înlocuindu-l pe fostul general olandez Patrick Cammaert. Acesta din urmă a avut relaţii tensionate cu rebelii houthi şi emisarul ONU, britanicul Martin Griffiths, potrivit diplomaţilor.

Conflictul din Yemen s-a soldat cu cel puţin 10.000 de morţi după ce o coaliţie militară condusă de Riad a intervenit în martie 2015 pentru a susţine guvernul, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Războiul a adus milioane de yemeniţi în pragul foametei, în ceea ce ONU califică a fi drept cea mai gravă criză umanitară din lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.