StiripesurseDiasporaVerhofstadt: Uniunea Europeană este gata să aibă relaţii mai strânse cu...

Verhofstadt: Uniunea Europeană este gata să aibă relaţii mai strânse cu Regatul Unit după Brexit

Publicat:

Uniunea Europeană (UE) este gata să aibă relaţii mai strânse cu Regatul Unit după Brexit, astfel ca mecanismul controversat de ”backstop” (plasă de siguranţă) privind graniţa irlandeză să nu fie folosit niciodată, a declarat joi Guy Verhofstadt, negociatorul şef al Parlamentului European (PE) pentru dosarul Brexit, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Adresându-se presei după ce s-a întâlnit cu premierul britanic Theresa May, sosită la Bruxelles pentru a cere ca backstop-ul să fie retras din acordul privind Brexit-ul, Verhofstadt a afirmat că blocul comunitar ar putea doar să îmbunătăţească declaraţia politică privind noile lor relaţii post-Brexit.

Citește și : Rusia se oferă să ajute SUA în convorbirile de pace cu talibanii din Afganistan

”Este important că dna May, astăzi la întâlnire, ne-a asigurat că va exista un backstop. Propunerea noastră este de a încerca să soluţionăm problema în declaraţia politică”, a declarat Verhofstadt jurnaliştilor.

Guy Verhofstadt a estimat că un Brexit fără un acord ar însemna ”un dezastru” atât în Regatul Unit, cât şi în Uniunea Europeană. În opinia sa, cooperarea dnei May cu Partidul Laburist, principala formaţiune politică de opoziţie din Marea Britanie, care doreşte o uniune vamală permanentă cu blocul comunitar după Brexit, este esenţială pentru a evita acest risc.


”Important este acum ca aceasta să ducă la o poziţie în Regatul Unit care să aibă cea mai largă majoritate posibilă, astfel încât să încheiem aceste negocieri. Dacă mergem în direcţia unei uniuni vamale, backstop-ul nu va fi folosit niciodată”, a mai spus politicianul PE.

Citește și : Merkel: Germania nu va deveni dependentă de gazele ruseşti

Liderii UE au afirmat în mod repetat că va fi imposibilă înlocuirea backstop-ului, deoarece acesta prevede asigurarea că nu va exista o graniţă dură – cândva un focar de violenţă sectară – între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, ţară membră a Uniunii Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.