StiripesurseDiasporaUE introduce noi norme de siguranță pentru medicamente

UE introduce noi norme de siguranță pentru medicamente

Publicat:

Noile norme privind elementele de siguranţă pentru medicamentele eliberate pe bază de reţetă care sunt vândute în Uniunea Europeană se vor aplica începând de sâmbătă, 9 februarie 2019, informează un comunicat al Executivului comunitar, conform agerpres.

De acum înainte, industria medicamentelor va trebui să aplice un cod de bare 2-D şi un dispozitiv de protecţie împotriva modificărilor ilicite pe cutia medicamentelor eliberate pe bază de reţetă. Farmaciile, inclusiv farmaciile online, şi spitalele vor trebui să verifice autenticitatea medicamentelor înainte de a le elibera pacienţilor. Acesta este ultimul pas în transpunerea Directivei privind medicamentele falsificate, adoptată în 2011, care vizează garantarea siguranţei şi a calităţii medicamentelor vândute în UE.

Citește și: Armata lui Maduro moare de foame

“Orice farmacie sau spital din UE va trebui să dispună de un sistem care să faciliteze şi să eficientizeze detectarea medicamentelor falsificate. Cu toate că va trebui să depunem mai multe eforturi, după lansarea sistemului, pentru a ne asigura că noul sistem funcţionează corespunzător în întreaga UE, sunt optimist că oferim cetăţenilor încă o măsură de siguranţă pentru a-i proteja de pericolele asociate cu medicamentele neautorizate, ineficiente sau periculoase”, a declarat comisarul pentru sănătate şi siguranţa alimentară, Vytenis Andriukaitis.

Citește și: Cadavrul lui Emiliano Sala a fost identificat


Medicamentele produse înainte datei de 9 februarie 2019 fără elemente de siguranţă pot, de asemenea, să rămână pe piaţă până la data lor de expirare. Noul sistem de verificare de la un capăt la altul va obliga însă persoanele autorizate (în special farmaciştii şi spitalele) să verifice, pe tot parcursul lanţului de aprovizionare, autenticitatea produselor. El va permite statelor membre să asigure o mai bună trasabilitate a medicamentelor individuale, în special în cazul în care există vreo preocupare legată de unul dintre acestea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.