StiripesurseDiasporaRusia investește masiv în industria militară

Rusia investește masiv în industria militară

Publicat:

Guvernul de la Moscova va aloca 74,9 miliarde de ruble (aproximativ 1.15 miliarde de dolari) unui program de stat de dezvoltare a industriei militare, care a fost prelungit până în anul 2027, anunţă agenţiile de presă EFE şi Interfax, potrivit agerpres.

Dispoziţia guvernamentală, publicată vineri pe portalul oficial de informaţii juridice al executivului rus, menţionează că unul dintre obiectivele programului este creşterea cu 86%, în raport cu 2015, a competitivităţii producţiei industriale militare a ţării, atât pe piaţa internă, cât şi cea externă.

Citește și: Cadavrul lui Emiliano Sala a fost identificat

Anul acesta, alocările vor fi de 5,9 miliarde de ruble (aproximativ 90 de milioane de dolari), în timp ce în 2020 vor ajunge la 8,5 miliarde de ruble (aproximativ 130 de milioane de dolari).

Pentru perioada cuprinsă între 2021 şi 2027, vor fi alocate anual 8,6 miliarde de ruble (aproximativ 132 de milioane de dolari).


Citește și: Armata lui Maduro moare de foame

Decizia de prelungire a programului de dezvoltare a industriei militare, adoptată miercuri, intervine în toiul tensiunilor dintre Moscova şi Washington declanşate de decizia SUA de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF).

Ca reacţie, Rusia a anunţat că se retrage şi ea din tratat, dar a subliniat că nu se va lăsa antrenată într-o cursă ‘epuizantă’ a înarmărilor, avertizând că va adopta răspunsuri simetrice la acţiunile americane în domeniul armamentului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.