StiripesurseȘtirile zileiAtacuri furibunde ale talibanilor în Afganistan. Cel puţin 30 de morţi

Atacuri furibunde ale talibanilor în Afganistan. Cel puţin 30 de morţi

Publicat:

Cel puţin 30 de membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi marţi dimineaţă în urma unor atacuri coordonate desfăşurate de comandouri talibane în estul Afganistanului, relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Un centru important al poliţiei afgane, incluzând şi o tabără de antrenament, din oraşul Gardez, provincia Paktiya, a fost atacat marţi de talibani, care s-au infiltrat în interiorul complexului după ce au detonat una sau două maşini-capcană, au dezvăluit surse oficiale de la Kabul citate de AFP. Talibanii au revendicat imediat atacul încă în curs de desfăşurare printr-un mesaj postat pe Twitter de purtătorul lor de cuvânt Zabiullah Mujahid.

Citeşte şi: Doi soldaţi turci au fost ucişi de o bombă plasată de kurzi

Potrivit Ministerului de Interne afgan, “atacatorii echipaţi cu veste explozive şi arme uşoare au detonat un vehicul-capcană, iar apoi un grup de terorişti a intrat în complex”. Într-un comunicat, ministerul precizează că atacul era încă în curs de desfăşurare la ora locală 10:30 (06:00 GMT), la mai mult de o oră de la primele explozii. Allah Mir Bahram, unul din membrii Consiliului local din provincia Paktiya, situată la frontiera cu zonele tribale din Pakistan, a declarat pentru AFP că “două vehicule-capcană” cu atentatori sinucigaşi la bord au explodat la intrarea în complexul poliţiei.

Forţele speciale au înconjurat complexul, iar unităţi suplimentare de poliţişti au fost trimise ca întăriri la faţa locului, conform aceluiaşi minister. În două imagini postate pe internet cu acest centru al poliţiei, atacat de talibani, se pot vedea coloane de fum negru ridicându-se deasupra oraşului.


Complexul din Gardez adăposteşte în afară de centrul de antrenament forţe ale poliţiei naţionale şi de frontieră, precum şi trupe ale armatei.

În acelaşi timp, în provincia Ghazni, circa 300 de combatanţi talibani au atacat sediile guvernatorului şi poliţiei din districtul Andar cu un vehicul militar Humvee furat încărcat cu explozibili, a precizat un responsabil al consiliului local. Simultan, militanţii au atacat alte două posturi de poliţie. Atacurile s-au soldat cu cel puţin 30 de morţi în rândul forţelor de securitate, a menţionat acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.