StiripesurseDiasporaChina respinge acuzaţiile "ridicole" de spionaj formulate de Lituania

China respinge acuzaţiile “ridicole” de spionaj formulate de Lituania

Publicat:

China a respins vineri acuzaţiile “ridicole” de spionaj formulate de Lituania care s-a alăturat altor ţări occidentale pentru a-şi exprima îngrijorările privind activităţile gigantului chinez din domeniul telecomunicaţiilor Huawei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Grupul a ridicat suspiciuni pentru legăturile sale strânse cu guvernul chinez care au stârnit temerea că este o unealtă de spionaj internaţional a Beijingului.

Citește și : Grecia, prima ţară care ratifică acordul aderare al Macedoniei la NATO

“Este absurd şi ridicol pentru serviciile lituaniene de informaţii şi de securitate să se sprijine pe presupuneri şi imaginaţie pentru a crea deformări nefondate”, a declarat ambasada Chinei la Vilnius într-un comunicat.

Ambasada s-a declarat “şocată şi surprinsă” de declaraţiile “total inacceptabile” ale serviciilor lituaniene de informaţii, insistând asupra faptului că “China nu reprezintă nicio ameninţare pentru securitatea Lituaniei”.


În această săptămână, două servicii lituaniene de informaţii au condamnat China pentru o campanie de spionaj “din ce în ce mai agresivă” incluzând în special “încercări de recrutare a unor cetăţeni lituanieni”.

Şeful Departamentului securităţii de stat din Lituania, Darius Jauniskis, a declarat că agenţia sa analizează “ameninţarea” potenţială reprezentată de Huawei.

Citește și : SUA speră la un acord de pace în Afganistan înainte de alegerile din iulie

Responsabili americani au vizitat o serie de capitale europene pentru a le îndemna să evite tehnologia Huawei din proiectele lor de dezvoltare a reţelelor 5G oferind o conectivitate aproape instantanee, o vastă capacitate de transfer de date şi acces la noi tehnologii.

Mai multe ţări au interzis deja materialele 5G de la Huawei.

China are o prezenţă economică limitată în Lituania, membră a UE şi NATO, aliat fidel al Statelor Unite, dar sunt în curs discuţii legate de posibile investiţii chineze în portul Klaipeda, la Marea Baltică, potrivit unor responsabili locali.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.