StiripesurseDiasporaTheresa May va cere Parlamentului britanic să îi ofere mai mult...

Theresa May va cere Parlamentului britanic să îi ofere mai mult timp pentru a face modificări în acordul pentru Brexit

Publicat:

Prim-ministrul Theresa May va cere membrilor Parlamentului britanic să îi ofere mai mult timp pentru a face modificările la partea controversată a acordului pentru Brexit – „backstop-ul” Irlanda de Nord, potrivit news.ro .

May ar urma să se prezinte în faţa Parlamentului săptămâna viitoare, după ce a încercat să convingă UE să facă schimbări de ultim moment.

Citește și : „Vestele galbene”, actul 13: 50.000 de manifestanţi în toată Franța

Potrivit lui Iain Watson de la BBC, prim-ministrul va promite Parlamentului un nou vot privind alte opţiuni pentru Brexit dacă un acord nu va fi gata până la finalul lunii februarie.

Laburiştii vor ca May să îşi ţină promisiunea şi să se asigure că va exista un vot. Purtătorul de cuvânt al partidului Laburist privind Brexitul, Keir Starmer, a transmis că formaţiunea politică a schiţat un amendament care, dacă va trece, va garanta ca votul să aibă loc până la finalul lunii.


El a acuzat-o pe May că pierde timpul pentru ca Parlamentul să aibă de ales doar dintre acordul ei pentru Brexit şi un Brexit fără acord.

Au rămas mai puţin de 50 de zile până când Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană. Legea a fost deja adoptată, ceea ce înseamnă că regatul va ieşi din UE pe 29 martie 2019.

Acordul pe care Theresa May l-a negociat mai multe luni cu oficialii europeni acoperă termenii în care se va produce ieşirea Marii Britanii din UE şi ai relaţiilor viitoare. El a fost respins de Parlamentul britanic şi, dacă nu este aprobat până pe 29 martie, Marea Britanie va părăsi Uniunea fără o înţelegere.

În prezent, May poartă din nou discuţii cu Bruxelles pentru a ajunge la o nouă variantă. Dacă până miercuri nu se va întâmpla asta şi schimbările nu sunt agreate, May va cere parlamentarilor britanici mai mult timp. Apoi va lansa o „moţiune neutră” spre dezbatere.

Joi, parlamentarii vor dezbate moţiunea şi vor vota amendamente, mai spune corespondentul BBC.

Citește și : Cazul Skripal: Un posibil al treilea suspect şi ramificaţii în Bulgaria

Starmer a declarat pentru Sunday Times că laburiştii plănuiesc să forţeze un alt vot asupra acordului ei. El a mai spus că May intenţionează să revină în Parlament după summitul european din 21-22 martie şi să ofere două variante: acordul ei sau no-deal.

„Nu putem permite să se întâmple asta. Trebuie să fie o zi în care Parlamentul să spună «gata, destul e destul»”, a mai afirmat Keir Starmer.

Fostul prim-ministru Tony Blair, care dorea ca Marea Britanie să rămână în UE, a declarat pentru Sky News că un Brexit fără acord ar putea fi „devastator” pentru procesul de pace din Irlanda de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.