O conferinţă organizată de Statele Unite şi Polonia despre pace şi securitate în Orientul Mijlociu, condamnată de Teheran ca fiind o reuniune împotriva Iranului, începe miercuri la Varşovia, relatează DPA, potrivit agerpres.
Aproximativ 60 de delegaţii din întreaga lume vor fi primite de preşedintele polonez Andrzej Duda la Castelul Regal din Varşovia pentru acest eveniment de două zile.
Citește și: Parlamentul European şi Comisia Europeană au ajuns la un acord privind Nord Stream 2
Vicepreşedintele american Mike Pence şi secretarul de stat Mike Pompeo vor participa la conferinţă, însă mai mulţi miniştri de externe ai unor state din Europa de Vest au decis să evite evenimentul şi controversa din jurul său.
Printre absenţi se numără şi ministrul de externe german Heiko Mass, membru al Partidului Social Democrat, care şi-a atras însă critici pentru această decizie de neparticipare din partea unor membri din rândul conservatorilor, cu care socialiştii formează coaliţia de guvernare condusă de cancelarul Angela Merkel.
Iranul a susţinut că această conferinţă este direcţionată împotriva sa. Oficialii americani au insistat însă că Iranul nu este o ţintă.
Citește și: Australia redeschide tabăra de migranți de pe Insula Christmas
Administraţia americană a acuzat Teheranul că s-a angajat într-o politică de destabilizare în Orientul Mijlociu şi că finanţează terorismul.
Preşedintele american Donald Trump a retras de asemenea unilateral SUA în mai anul trecut din acordul nuclear cu Iranul şi a reintrodus sancţiuni împotriva Teheranului.
Bruxellesul şi Washingtonul au poziţii diferite privind Iranul. În timp ce europenii susţin un acord pentru a preveni o înarmare nucleară a Iranului, întărind în acelaşi timp cooperarea economică, SUA doresc sancţiuni.











