StiripesurseDiasporaCurtea Constituţională a Spaniei a declarat NULĂ legea care a permis...

Curtea Constituţională a Spaniei a declarat NULĂ legea care a permis referendumul de independenţă din Catalonia

Publicat:

Curtea Constituţională a Spaniei a declarat nulă legea din 6 septembrie în baza căreia autorităţile catalane au organizat referendumul de independenţă, a comunicat marţi un purtător de cuvânt al instanţei, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Parlamentul catalan a votat pe 6 septembrie, cu majoritatea formată de partidele proindependenţă, legea ce prevedea organizarea unui referendum de autodeterminare în această regiune a Spaniei, deschizând o gravă criză cu Madridul.

Citeşte şi: Liderii separatişti din Catalonia au răspuns anticipat la ultimatumul emis de Madrid

Curtea Constituţională a suspendat într-o primă fază legea referendumului pentru a-i examina legalitatea, însă guvernul catalan a ignorat decizia Curţii, organizând pe 1 octombrie scrutinul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.