StiripesurseȘtirile zilei13,5 milioane de afgani suferă din cauza insecurităţii alimentare severe (UNAMA)

13,5 milioane de afgani suferă din cauza insecurităţii alimentare severe (UNAMA)

Publicat:

13,5 milioane de afgani din ţara răvăşită de război şi afectată de sărăcie suferă din cauza insecurităţii alimentare severe, a anunţat miercuri Misiunea de asistenţă a ONU în Afganistan (UNAMA), relatează dpa, potrivit agerpres.

Potrivit adjunctului şefului UNAMA, Toby Lanzer, mulţi dintre aceşti oameni trebuie să supravieţuiască cu mai puţin de o masă pe zi. El a adăugat că nu poate sublinia suficient urgenţa situaţiei.

Citește și : Bulgaria blochează petrodolarii Venezuelei

ONU consideră că puţin sub zece milioane de afgani se încadrează în categoria a 3-a de insecuritate alimentară şi 3,6 milioane în categoria a 4-a, la un pas de foamete, a explicat el.

Afganistanul are o populaţie estimată de 34 de milioane de oameni. ONU are cinci categorii pentru insecuritate alimentară, cea de a 5-a fiind de foamete.


Anul trecut, Programul Alimentar Mondial (PAM) a ajutat în jur de 5,5 milioane de oameni. În acest an planul este de a oferi asistenţă pentru 4,5 milioane de oameni.

Pentru a îndeplini acest obiectiv, ONU a solicitat 612 milioane de dolari în ajutor. Toby Lanzer le-a cerut celor dispuşi să doneze să o facă cât mai curând. O aşteptare lungă pentru fonduri va face problema mai dificil de rezolvat, ceea ce în cel mai grav scenariu înseamnă că “oamenii mor”.

Adjunctul şefului UNAMA a avertizat că chiar dacă conflictul se va încheia în acest an, provocările cu care se confruntă ţara nu se vor încheia imediat.

“Odată ce ai pace începe adevăratul război”, a spus Lanzer, referindu-se la războiul împotriva sărăciei.

Citește și : Theresa May reitereză că dorește un Brexit cu acord la data stabilită

Potrivit lui Lanzer, în jur de 54% din populaţia ţării trăieşte sub limita sărăciei. “Oamenii aici nu trăiesc, ci supravieţuiesc”, a spus Lanzer.

Oamenii din Afganistan au de suferit din cauza anilor de război continuu, secetei, unei economii slabe şi ratelor mari ale şomajului.

Reprezentanţii americani s-au întâlnit cu cei ai talibanilor pentru negocieri din luna iulie, într-o tentativă de a pune capăt conflictului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.