StiripesurseSintezeCamera Reprezentanţilor îi cere lui Trump să retragă sprijinul pentru saudiți...

Camera Reprezentanţilor îi cere lui Trump să retragă sprijinul pentru saudiți în Yemen

Publicat:

Camera Reprezentanţilor a Congresului american a adoptat miercuri o rezoluţie care ar pune capăt sprijinului militar al SUA pentru Arabia Saudită în războiul din Yemen, în contextul în care numeroşi legislatori încearcă să-l determine pe preşedintele Donald Trump să-şi înăsprească politica faţă de Riad, transmit AFP, Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a adoptat textul cu 248 voturi pentru şi 177 împotrivă.

Citește și: Oficialii cubanezi anunță că SUA pregătesc INVAZIA Venezuelei

Rezoluţia urmează să ajungă la Senat, unde republicanii deţin majoritatea şi unde coautorii săi, încurajaţi de o majoritate obţinută în decembrie asupra unui text similar, speră să fie aprobată în cadrul unui vot final.

Acest vot ar putea fi însă frânat de liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, pentru a nu-l pune pe preşedintele Trump, căruia îi revine promulgarea legilor, în situaţia de a se opune prin veto.


Potrivit textului votat de Cameră, prerogativa de ‘a declara război’ revine Congresului, nu Casei Albe, chiar dacă mai mulţi preşedinţi americani, atât democraţi, cât şi republicani, au eludat-o.

‘Congresul îi cere, prin urmare, preşedintelui să retragă’, în termen de 30 de zile de la adoptarea rezoluţiei, ‘forţele armate din ostilităţi din sau care afectează republica Yemen, cu excepţia’ operaţiunilor care vizează Al-Qaida şi grupările asociate.

Preşedintele poate cere amânarea acestui termen, ce trebuie însă aprobată de Congres.

Citește și: Israelul se opune unei vizite a Consiliului de Securitate în Orientul Mijlociu

Senatorii Chris Murphy (democrat), Bernie Sanders (independent) şi Mike Lee (republican), care au prezentat la sfârşitul lui 2018 un text similar, mizează acum să ‘forţeze’ un vot final în Senat.

Citeşte şi:  AIEA nu-şi negociază independenţa cu Israelul

‘Prin adoptarea rezoluţiei mele în Cameră, suntem mai aproape ca oricând să punem capăt complicităţii noastre în această catastrofă umanitară’, a subliniat iniţiatorul său, democratul Ro Khanna, salutând ‘un vot istoric’. El s-a declarat încrezător că textul, care reafirmă prerogativele Congresului în materie de declarare a războiului, va fi adoptat în final de ‘cele două camere ale Congresului pentru prima dată în istorie’.

Atât în rândul democraţilor, cât şi în cel al republicanilor din Congres creştere nemulţumirea faţă de gestionarea de către Casa Albă a relaţiei cu Arabia Saudită după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în octombrie 2018, la consulatul saudit de la Istanbul, de un comando venit de la Riad.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

PSD blochează România. Ce face preşedintele Nicușor Dan?

PSD părăsește guvernarea, PNL se aliniază în spatele lui Ilie Bolojan, UDMR a anunțat că nu va susține un executiv minoritar, iar USR e...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.