StiripesurseDiasporaEANA salută şi susţine reforma drepturilor de autor din UE

EANA salută şi susţine reforma drepturilor de autor din UE

Publicat:

Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA) salută şi susţine includerea agenţiilor de presă în categoria beneficiarilor prin reforma drepturilor de autor din Uniunea Europeană, o reformă extrem de aşteptată de editorii de presă şi de creatorii de conţinut, dar respinsă de giganţii internetului, conform unui comunicat EANA remis joi AGERPRES.

După trei zile de discuţii, reprezentanţii Comisiei Europene, ai Consiliului şi ai Parlamentului European au ajuns, miercuri, la un consens asupra unei versiuni comune a reformei Directivei Drepturilor de Autor.

Citește și : O nouă ipoteză în cazul Khashoggi: Trupul jurnalistului ar fi fost incinerat într-un cuptor în consulatul saudit din Istanbul

“În opinia noastră este vorba despre un important pas înainte pentru media europene şi implicit pentru agenţiile de presă europene (…) deschizând oportunitatea pentru dezvoltarea unor servicii de presă de calitate din partea jurnaliştilor noştri profesionişti pentru partenerii, clienţii şi cititorii noştri”, a declarat Peter Kropsch, preşedintele EANA şi CEO al agenţiei germane DPA.

Conform noilor reguli, agenţiile de presă vor dispune de pârghiile necesare în competiţia cu marile companii ale internetului, permiţând dezvoltarea unui mediu mai corect în care fiecare dintre actori va avea şansa să evolueze. Nu în ultimul rând, se mai precizează în comunicat, includerea agenţiilor de presă este o decizie esenţială pentru corecta informare a sutelor de milioane de cetăţeni europeni.


De asemenea, conform comunicatului, EANA doreşte să amintească statelor membre ale UE că a susţinut versiunea adoptată cu un vot masiv de Parlamentul European a acestei reforme, care protejează extrasele scurte din ştiri, aceste extrase fiind seva fluxurilor de ştiri.

Comunicatul de presă este semnat de Consiliul EANA, format din Peter Kropsch, preşedinte al EANA şi CEO al DPA (Germania), Jiri Majstr, CEO al CTK (Cehia), Clive Marshall, CEO al PA (MB), Michalis Psilos, CEO al ANA-MPA (Grecia), şi de secretarul general al EANA, Alexandru Giboi.

Conform noilor reguli, scrie Reuters, Google şi alte platforme online vor trebui să semneze acorduri de licenţă cu deţinătorii de drepturi precum muzicieni, performeri, autori, editori de ştiri şi jurnalişti pentru a le putea folosi munca online. Platforme precum YouTube, care aparţine Google, şi Instagram, care aparţine Facebook, şi alte platforme de sharing vor fi nevoite să instaleze filtre pentru a-i împiedica pe utilizatori să încarce materiale protejate de drepturi de autor.

Citește și : Departamentul Justiţiei din SUA a analizat DEMITEREA lui Donald Trump

Google, care face lobby intens împotriva ambelor prevederi şi a sugerat că ar putea chiar retrage Google News din Europa, a transmis că va analiza reforma înainte de a decide următoarele măsuri, adaugă Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.