StiripesurseDiasporaGuvernul de la Madrid adoptă măsuri pentru contracararea efectelor Brexit

Guvernul de la Madrid adoptă măsuri pentru contracararea efectelor Brexit

Publicat:

Spania a anunţat vineri adoptarea unui decret care permite rezidenţilor britanici să rămână în ţară chiar dacă nu va exista un acord pentru Brexit, informează Reuters şi AFP. Cererile lor de reşedinţă permanentă vor fi primite până la sfârşitul lui 2020, potrivit Agerpres.

Guvernul de la Madrid doreşte totodată reciprocitate pentru cei aproximativ 150.000 de spanioli care trăiesc în Regatul Unit.

Citește și : Irlanda autorizează extrădarea unui fost militant IRA

Obiectivul declarat al Spaniei – ţara europeană unde trăiesc cei mai mulţi britanici în afara Regatului Unit – este ca niciun cetăţean britanic sau spaniol şi nicio familie a acestora să nu rămână fără protecţie, au arătat ministrul de externe Josep Borell, citat de Reuters, şi vicepremierul Carmen Calvo, citată de AFP. Adjuncta prim-ministrului socialist Pedro Sanchez şi-a exprimat şi speranţa că până la urmă nu va fi nevoie de decretul-lege adoptat vineri.

Potrivit autorităţilor centrale, în Spania sunt înregistraţi ca rezidenţi circa 300.000 de cetăţeni britanici; nu se cunoaşte numărul celor neînregistraţi, dar guvernul estimează că noile proceduri de obţinere a reşedinţei vor fi aplicabile pentru circa 400.000 de persoane.


Citește și : Tot mai multe voci din dreapta europeană cer sancţionarea lui Viktor Orban

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.