StiripesurseȘtirile zileiChina îndeamnă să se discute la ONU despre ridicarea sancţiunilor economice...

China îndeamnă să se discute la ONU despre ridicarea sancţiunilor economice impuse Phenianului

Publicat:

China a îndemnat vineri să se discute la ONU despre o ridicare a sancţiunilor economice impuse Coreei de Nord, după eşecul summitului de la Hanoi între preşedintele american Donald Trump şi disctatorul nord-coreean Kim Jong Un, relatează AFP, scrie News.ro .

Atât Statele Unite, cât şi Coreea de Nord ”apreciază că ridicarea sancţiunilor este un element important în procesul denuclearizării”, a subliniat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lu Kang.

Citește și : Guvernul de la Madrid adoptă măsuri pentru contracararea efectelor Brexit

”Aceste două dosare (ridicarea sancţiunilor şi dezarmarea nucleară) trebuie să fie abordate în mod simultan şi rezolvate împreună”, a subliniat el într-o conferinţă de presă obşinuită.

Coreea de Nord a propus vineri noi discuţii Statelor Unite, după eşecul spectaculos al summitului Trump-Kim în Vietnam, care s-a încheiat joi fără declaraţia comună prevăzută iniţial.


Donald Trump a dat vina eşecului pe Phenian, afirmând că delegaţia nord-coreeană a cerut ridicarea tuturor sancţiunilor.

Însă Nordul a anunţat că a cerut doar o ridicarea ”parţială”.

Subliniind ”evoluţia pozitivă a situaţiei în peninsulă, mai ales măsurile nord-coreene în domeniul denuclearizării”, Lu Kang a îndemnat Consiliul de Securitate al ONU ”să angajeze discuţii” pe tema sancţiunilor.

Este necesar ca ONU ”să ajusteze sancţiunile conform principiului reciprocităţii sincrone”, a sugerat el.

De asemenea, însărcinatul cu probleme diplomatice de cel mai înalt rang în cadrul Partidului Comunist Chinez (PCC) Yang Jiechi a discutat vineri, la telefon, cu secretarul de Stat american Mike Pompeo, a anunţat într-un comunicat Ministerul chinez de Externe.

Pompeo a dat asigurări că Washingtonul va păstra contactul cu Phenianul şi ”apreciază mult rolul pozitiv jucat de China în problema peninsulei coreene”, precizează Beijingul în comunicat.

Citește și : Arabia Saudită i-a retras cetăţenia fiului lui Osama bin Laden, Hamza

Yang Jiechi i-a îndemnat pe americani şi nord-coreeni ”să continue să facă progrese în negocierile de pace” şi a dat asigurări că Beijingul ”va continua să joace un rol constructiv”.

Kim Jong Un, care se află într-o vizită oficială până sâmbătă, urmează să ia trenul către ţara sa, prin China.

Însă există în continuare îndoieli cu privire la o eventuală întâlnire a lui Kim cu preşedintele chinez Xi Jinping, cu care s-a întâlnit în patru rânduri în ultimul an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

7% dintre cei mai rari urangutani, morți în urma ploilor abundente

Patru zile de ploi abundente și alunecări de teren pe insula indoneziană Sumatra au ucis 7% dintre cei mai rari urangutani din lume. Un nou...

Cea mai vârstnică studentă din România a absolvit facultatea la 90 de ani

Amalia-Susana Tușa, considerată cea mai vârstnică studentă din România, a absolvit la vârsta de 90 de ani specializarea Teologie Didactică din cadrul Facultății de...

O companie a prezentat un robot umanoid care spală vase. Ulterior s-a aflat că era un om mascat

  O companie de software a prezentat un videoclip cu un robot umanoid care spală vase. Mișcările robotului au fost atât de naturale încât...

Cum să ții melci departe de căpșuni folosind un singur obiect natural

Soiurile de căpșuni de la mijlocul spre sfârșitul sezonului vor da roade curând, iar grădinarii sunt sfătuiți să folosească un singur obiect natural pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.