StiripesurseDiasporaŞanse scăzute de aprobare pentru lista neagră a UE privind spălarea...

Şanse scăzute de aprobare pentru lista neagră a UE privind spălarea de bani

Publicat:

Comisia Europeană a susţinut public vineri lista ţărilor unde se practică spălarea de bani, dar documentul – care trebuie aprobat de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene – pare compromis după avizul consultativ al celor 28 de state membre ale UE, potrivit unor surse ale agenţiei France Presse, potrivit Agerpres.

Comisia a anunţat pe 13 februarie că a adăugat mai multe jurisdicţii pe lista celor care prezintă riscuri legate de finanţarea terorismului şi spălarea de bani, informează Reuters. În noua versiune a documentului apar 23 de ţări şi teritorii, faţă de 16 anterior. CE preciza că a adăugat state cu “deficienţe strategice în combaterea spălării de bani şi a finanţării regimurilor teroriste”.

Citește și : Guvernul de la Madrid adoptă măsuri pentru contracararea efectelor Brexit

Decizia oficială a Consiliului UE este aşteptată săptămâna viitoare. Consiliul şi PE trebuie să comunice Comisiei punctele lor de vedere până pe 13 martie.

AFP a consultat un document pe baza căruia ţările membre au formulat obiecţii. “Există o problemă cu metodologia listei, Comisia este cea care trebuie să facă procedura mai transparentă”, a declarat o sursă a agenţiei. O altă sursă a indicat faptul că “problema” apare atât la criteriile pentru alcătuirea listei negre, cât şi la aplicarea lor.


Vineri, Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, a susţinut într-o conferinţă de presă că lista a fost întocmită “în strânsă cooperare cu statele membre” şi că acestea au fost consultate “atât în privinţa metodologiei, cât şi a ţărilor” incriminate pentru spălare de bani.

Ambasadorul american la UE, Gordon Sondland, a declarat pentru AFP că este “încurajator să vedem că prevalează bunul simţ din partea statelor membre, faţă de poziţionarea dogmatică a Comisiei”. Diplomatul a afirmat că 27 de ţări din UE sunt împotriva noii liste.

Citeşte şi:  Dovada încălzirii globale ca urmare a activităţilor antropice a atins un ''standard de aur'' (studiu)

Citește și : Arabia Saudită i-a retras cetăţenia fiului lui Osama bin Laden, Hamza

CE a adăugat pe listă şi patru teritorii ale SUA: Samoa Americană, Insulele Virgine Americane, Puerto Rico şi Guam. Cu excepţia Puerto Rico, acestea sunt considerate şi paradisuri fiscale. Teritoriile respective, precum şi Panama şi Arabia Saudită, de asemenea acuzate de Comisia Europeană în versiunea discutată, nu figurează însă şi la indexul Grupului de Acţiune Financiară (Financial Action Task Force, FATF).

FATF – organism internaţional a cărui preşedinţie curentă este asigurată de Statele Unite – are în prezent în vedere doar 12 jurisdicţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.