StiripesurseDiasporaBruxelles-ul susţine că noile reguli de pe piaţa gazelor naturale din...

Bruxelles-ul susţine că noile reguli de pe piaţa gazelor naturale din UE se vor aplica şi gazoductului Nord Stream 2

Publicat:

Noile reguli de pe piaţa gazelor naturale din Uniunea Europeană se vor aplica şi proiectului gazoductului Nord Stream 2 susţinut de Rusia, a afirmat luni un înalt oficial european, transmite AFP, scrie Agerpres.

La mijlocul lunii februarie, negociatorii Parlamentului European şi Consiliului UE au ajuns la un acord pentru a revizui “directiva gazelor naturale”, în ideea de a adopta aceleaşi reguli care se aplică infrastructurilor europene şi gazoductelor care intră în UE, în special cele referitoare la transparenţă a preţurilor, accesul terţilor la infrastructuri sau separarea activităţilor între furnizori şi gestionarii de reţea.

Citește și : Turcia: Un tribunal acceptă actul de inculpare cu închisoare pe viaţă împotriva a 16 persoane în legătură cu protestele din 2013

“Ne aşteptăm la o intrare în vigoare rapidă, adică înainte de terminarea Nord Stream 2. În consecinţă, această directivă se va aplica şi acestui proiect”, a declarat luni Dominique Ristori, director-general al DG Energy, într-o conferinţă de presă organizată la Bruxelles la finalul unei reuniuni a miniştrilor Energiei din statele membre.

Dominique Ristori a reamintit că multe state membre s-au pronunţat pentru o intrare rapidă în vigoare a dispoziţiilor acestui text, care va fi publicată fără întârziere. “Ştiţi că intrarea în vigoare va fi una rapidă, 20 de zile de la publicare. Acest lucru este extrem de important pentru că va garanta o transpunere extrem de rapidă în legislaţia naţională”, a spus Dominique Ristori.


Textul negociat de Parlamentul European şi Consiliul UE are nevoie însă să fie ratificat de Parlamentul European reunit şi şedinţă plenară precum şi de Consiliu. Documentul prevede că statele membre vor pune în aplicare noile reguli în maxim nouă luni de la data intrării în vigoare a directivei.

Citește și : Elicoptere israeliene lovesc două posturi militare ale Hamas în sudul Fâşiei Gaza

Ministrul Energiei, Anton Anton a participat luni, la Bruxelles, la o întâlnire cu reprezentanţi ai Austriei, Bulgariei şi Ungariei pe tema evoluţiei lucrărilor gazoductului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria). La eveniment a fost prezent, la invitaţia ministrului Anton, şi Dominique Ristori, director-general al DG Energy. Întâlnirea a avut loc la iniţiativa ministrului Anton, în contextul derulării primului Consiliu Formal TTE – Energy în cadrul Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.