StiripesurseDiasporaConsiliul Internaţional pentru Controlul Drogurilor: Reglementările laxe privind folosirea canabisului în...

Consiliul Internaţional pentru Controlul Drogurilor: Reglementările laxe privind folosirea canabisului în scop medical, un pericol pentru sănătatea publică

Publicat:

Reglementarea laxă a folosirii canabisului în scop medical constitue un pericol pentru sănătatea publică, pentru că induce în societate un sentiment fals că astfel de droguri sunt sigure şi stimulează consumul lor ilegal, a avertizat marţi Consiliul Internaţional pentru Controlul Drogurilor (International Narcotics Control Board, INCB), transmite dpa, potrivit Agerpres.

Potrivit agenţiei ONU, este posibil ca reglementările laxe să fi contribuit la tendinţa spre legalizarea canabisului în scop recreativ, chiar dacă tratatele ONU în vigoare permit doar utilizarea sa în scop medical şi ştiinţific.

Citește și : Belgia cere României să introducă pe agenda Consiliului UE o taxă pentru cursele aeriene comerciale

‘Există în mare măsură o înţelegere greşită în ce priveşte siguranţa, reglementarea şi distribuirea de canabis’, a subliniat preşedintele INCB, Viroj Sumyai, într-o conferinţă de presă la Viena.

Chiar dacă există un interes în creştere faţă de utilizarea medicaţiilor pe bază de canabis pentru diferite boli în ultimii ani, ‘potenţialul lor real este încă limitat’, a afirmat omul de ştiinţă thailandez.


Deşi comunitatea medicală este de acord că astfel de droguri sunt utile pentru tratarea efectelor secundare ale chimioterapiei şi pentru pacienţii cu scleroză multiplă, există medicamente mai bune pentru alte boli, a arătat el.

INCB a criticat mai ales folosirea canabisului în scop medical în SUA şi Canada ca ‘slab reglementată’ şi permiţându-le pacienţilor să obţină canabis din magazine pentru diferite afecţiuni, cu implicarea doar minimă a medicilor.

Aceasta determină ca folosirea canabisului să se extindă din domeniul medical spre cel recreativ, a mai criticat agenţia ONU.

Citește și : Orban să înceteze ”campaniile anti-Bruxelles” dacă doreşte ca partidul său să rămână în PPE (Manfred Weber)

Întrebat despre politicile mai stricte din ţări europene precum Germania, Sumyai a declarat că statele europene tind să urmeze reglementările ONU, chiar dacă este necesară o oarecare îmbunătăţire a legislaţiilor.

ICNB a subliniat că folosirea pe termen lung a canabisului poate avea diverse efecte negative, inclusiv dependenţa, dar şi diminuarea abilităţilor cognitive şi, pentru consumatorii tineri, un risc crescut de a dezvolta psihoze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.