Germania a anunţat miercuri prelungirea, până la sfârşitul lunii martie, a măsurii de suspendare a vânzărilor sale de arme către Arabia Saudită, criticată de către Paris şi Londra, întredeschizând totodată porţile pentru o relaxare a măsurii ulterior, relatează AFP, potrivit agerpres.
Berlinul a decis în toamna lui 2018 suspendarea exporturilor sale după moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. Această întrerupere a vânzărilor urma să expire pe 9 martie. Dar guvernul german a decis să prelungească cu câteva săptămâni măsura respectivă, până la sfârşitul lui martie.
Citeşte şi: Coreea de Nord reconstruieşte o bază de lansare a rachetelor
”Am decis-o faţă de evoluţia situaţiei din Yemen. Suntem de părere că războiul din Yemen trebuie să înceteze cât mai repede posibil”, a explicat miercuri ministrul german de externe, Heiko Maas.
El a prevăzut o relaxare a măsurii la încheierea acestei noi perioade: ”În cursul lunii vom urmări evoluţiile ce au loc, îndeosebi în ce priveşte conflictul din Yemen. Urmărim îndeaproape situaţia”, a mai spus Maas într-o conferinţă de presă cu omologul său danez, Anders Samuelsen.
Citeşte şi: Miliardarul Michael Bloomberg renunţă să mai candideze la prezidenţialele din SUA
Suspendarea vânzărilor de arme către Ryad, măsură decisă după asasinarea jurnalistului Jamal Kashoggi pe 3 octombrie, a provocat fricţiuni cu principalii aliaţi ai Berlinului, în prima linie fiind Franţa şi Marea Britanie. Cele două ţări se tem că această măsură pune în cauză proiecte industriale comune.











