StiripesurseDiasporaGenocidul din Namibia: Procedura împotriva Germaniei, respinsă la New York

Genocidul din Namibia: Procedura împotriva Germaniei, respinsă la New York

Publicat:

Un tribunal federal de New York a respins procedura iniţiată de două triburi din Namibia, care reclamau reparaţii Germaniei pentru genocidul cărora le-au fost victime strămoşii lor, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Într-o hotărâre întinsă pe 23 de pagini şi foarte argumentată, judecătoarea Laura Taylor Swain a explicat că principiul imunităţii unui stat suveran se aplică în acest caz Germaniei, ceea ce face procedura neadmisibilă.

Citește și : Rusia acuză SUA că pregătesc opinia publică pentru a justifica reluarea testelor nucleare

Triburile Herero şi Nama cereau reparaţii pentru persecuţiile suferite în perioada colonială, când actuala Namibia se numea Africa Germană de Sud-Vest (1884-1915).

Zeci de mii de membri ai tribului Herero şi în jur de 100.000 din Nama au fost ucişi între 194 şi 1904 într-o rebeliune împotriva ocupanţilor germani, care îi supuseseră unui regim de privaţiuni şi spolieri.


Germania a recunoscut aceste fapte şi negociază de mai multe luni cu Namibia un acord care ar putea include scuze oficiale şi promisiunea unor ajutoare de dezvoltare drept despăgubiri.

Triburile Herero şi Nama, care nu au fost invitate la discuţii, au sesizat justiţia civilă americană pentru a obţine direct de la statul german daune şi interese.

Triburile au argumentat că, la cazul în speţă, se aplică două din cele trei excepţii prevăzute la principiul imunităţii unui stat suveran.

Reclamanţii au invocat, în primul rând, faptul că Germania deţine patru imobile la New York, care au fost achiziţionate din fonduri publice, or cea mai mare parte a rezultatelor spolierii triburilor a revenit statului german.

Al doilea argument se referă la faptul că văduva unui antropolog german a vândut, după decesul acestuia în 1924, oseminte ale unor victime ale genocidului către muzeul de istorie naturală din New York.

Citește și : Guvernul britanic confirmă că al doilea vot privind acordul Brexit negociat cu UE va avea loc marţi

Cu toate acestea, judecătoarea new-yorkeză a considerat că argumentele invocate de triburile namibiene nu au demonstrat suficient existenţa unei activităţi comerciale, condiţie necesară pentru ca excepţia să fie admisibilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.