StiripesurseDiasporaTheresa May își face ordine în agenda telefonică: Premierul britanic va...

Theresa May își face ordine în agenda telefonică: Premierul britanic va discuta iar cu liderii europeni!

Publicat:

Premierul britanic Theresa May intenţionează să discute telefonic cu liderii din Uniunea Europeană în acest sfârşit de săptămână, dar nu are vreun plan de a se deplasa la Bruxelles pentru a încerca să obţină schimbări de ultim moment la acordul său privind Brexit-ul, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a premierului a declarat presei că May a discutat deja cu omologii săi din Bulgaria, Danemarca şi Portugalia.

Citește și: Paul Manafort a fost CONDAMNAT! Ani grei de închisoare pentru fostul şef de campanie al preşedintelui Trump

“Va continua discuţiile cu UE în această seară şi în weekend”, a spus purtătoarea de cuvânt, adăugând că May “evidenţiază (în acest convorbiri – n.r.) că este în interesul ambelor părţi să ajungă la un acord”.

May se va confrunta marţi cu un vot-cheie în parlamentul de la Londra asupra acordului său privind Brexit-ul şi încearcă să obţină reasigurări privind înţelegerile în legătură cu Irlanda de Nord pentru a-şi atrage sprijinul aleşilor.


Citește și: Giuseppe Conte se opune unui proiect de tunel între Italia și Franța

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.