StiripesurseȘtirile zileiAni grei de închisoare pentru fostul număr trei de la Vatican....

Ani grei de închisoare pentru fostul număr trei de la Vatican. Cardinalul condamnat pentru pedofilie!

Publicat:

Cardinalul australian George Pell, fost număr trei al Vaticanului căzut în dizgraţie, a fost condamnat miercuri la şase ani de închisoare pentru agresiune sexuală împotriva a doi băieţi de cor, un comportament “neruşinat”, potrivit judecătorului, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Cel mai înalt reprezentant al Bisericii Catolice găsit până acum vinovat de viol asupra unui minor, George Pell, în vârstă de 77 de ani, va trebui să-şi petreacă cel puţin trei ani şi opt luni în spatele gratiilor.

Citește și: UMILITĂ în Parlament, Theresa May este pe picior de plecare din funcția de premier

Cardinalul, care îşi susţine nevinovăţia şi a făcut recurs, a fost găsit vinovat în decembrie 2018 de contact sexual cu penetrare şi patru capete de acuzare de atentat la pudoare împotriva a doi adolescenţi, atunci în vârstă de 13 ani. Dar acest verdict nu a putut fi anunţat decât la sfârşitul lunii februarie din motive juridice.

Judecătorul Peter Kidd a explicat că a ţinut cont de aceste “crime odioase” comise de prelat pentru a da sentinţa, dar de asemenea de vârsta sa înaintată şi de faptul că el “a dus totodată o viaţă ireproşabilă”. “S-ar putea să nu trăiţi atât de mult pentru a ieşi din închisoare”, a spus judecătorul.


Cardinalul Pell, care risca până la 50 de ani închisoare, a rămas impasibil, în timp ce judecătorul descria detaliile agresiunilor “incredibil de arogante” comise împotriva băieţilor.
În întreaga lume, Biserica Catolică a fost zguduită de un val de scandaluri de pedofilie. Dar judecătorul din Melbourne a subliniat că acesta este procesul cardinalului, nu al instituţiei. “Nu trebuie să fiţi ţap ispăşitor”, a adăugat el, după care a continuat: “Nu sunt aici pentru a judeca Biserica Catolică”. Cardinalul “are dreptul la o judecată corectă şi constantă”, a insistat magistratul, regretând “mentalitatea” unei părţi a opiniei publice.

Citește și: Care sunt scenariile posibile după eșecul acordului propus de Theresa May

George Pell nu a depus mărturie la procesul său. Într-un interogatoriu filmat în 2016 în timp ce era la Roma, el a numit aceste acuzaţii o “grămadă de minciuni” şi de “neadevăruri lipsite de sens”.

Condamnatul va şti la începutul lunii iunie dacă va avea dreptul la judecarea apelului.

Verdictul de vinovăţie a fost pronunţat la sfârşitul anului 2018, dar din cauza unei cerinţe de secretizare impuse de justiţia australiană, presei i s-a impus o tăcere totală asupra cazului. Numai la sfârşitul lunii februarie “ordonanţa de suprimare” a fost ridicată, în vigoare din iunie 2018, după ce au fost abandonate alte urmăriri penale împotriva prelatului pentru fapte presupuse că au avut loc într-o piscină din Ballarat (sudul Australiei ) în anii 1970. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.