StiripesurseDiasporaUn deputat ceh compară directivele UE cu Holocaustul

Un deputat ceh compară directivele UE cu Holocaustul

Publicat:

Deputatul ceh Vaclav Klaus Junior, fiul fostului preşedinte Vaclav Klaus, a generat o controversă după ce a făcut o comparaţie între directivele Uniunii Europene de protecţie a datelor şi Holocaust, relatează miercuri dpa, potrivit agerpres.

Potrivit ediţiei de miercuri a ziarului Lidove Noviny, Klaus Junior (49 de ani) a evocat deportarea evreilor pentru a ilustra faptul că aplicarea directivelor UE privind protecţia datelor nu permite suficientă sau chiar deloc autonomie naţională.

Citește și: UMILITĂ în Parlament, Theresa May este pe picior de plecare din funcția de premier

“Noi nu putem decide decât să nu trimitem femeile bolnave acum, ci doar cu trenul următor, dar în rest facem pur şi simplu ce ni se spune”, a spus Klaus, citat de cotidianul ceh.

Petr Fiala, liderul Partidului Civic Democrat (ODS), a cerut ulterior scuze pentru ceea ce a spus că a fost o comparaţie nepotrivită.


Citește și: UMILITĂ în Parlament, Theresa May este pe picior de plecare din funcția de premier

Alţi deputaţi l-au îndemnat pe Klaus, care a intrat în parlament în 2017, să se familiarizeze cu ce este voie şi ce nu este voie în politica Uniunii Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.