StiripesurseDiasporaTrump AMENINȚĂ UE cu acţiuni "severe" dacă nu acceptă negocieri comerciale...

Trump AMENINȚĂ UE cu acţiuni “severe” dacă nu acceptă negocieri comerciale cu SUA

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat joi Uniunea Europeană cu acţiuni “severe” dacă nu acceptă negocieri comerciale cu Statele Unite, exprimând speranţa că se va găsi o soluţie diplomatică, scrie Mediafax.

“Uniunea Europeană ne tratează foarte, foarte incorect”, a afirmat Donald Trump, citat de agenţia AFP.

Citește și : Zborurile avioanelor Boeing 737 Max, RESTRICȚIONATE în Rusia

“Vor să negocieze cu noi. Dacă nu vor negocia, vom face lucruri foarte severe din punct de vedere economic. Vom introduce taxe vamale pentru multe dintre produsele lor. Dar probabil se va rezolva, negociază”, a adăugat preşedintele SUA.

Parlamentul European a respins joi, cu 223 de voturi la 198, o moţiune care prevedea lansarea negocierilor comerciale între Uniunea Europeană şi Statele Unite, relatează The Independent. Mai mulţi eurodeputaţi au exprimat preocupări privind politicile comerciale şi pentru protejarea mediului ale Administraţiei Donald Trump.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.