StiripesurseDiasporaFranța reia ancheta împotriva unui oligarh rus

Franța reia ancheta împotriva unui oligarh rus

Publicat:

Justiţia franceză a relansat urmăririle împotriva miliardarului rus Suleiman Kerimov, bănuit că a cumpărat vile pe Coasta de Azur fără a declara sumele reale de achiziţie şi inculpat pentru complicitate la fraudă fiscală agravată, a anunţat miercuri procuratura din Nisa (sud-estul Franţei), transmite AFP, potrivit agerpres.

Kerimov – a cărui arestare în noiembrie 2017, la coborârea din avion pe aeroportul din Nisa, a fost criticată de Moscova – a fost interogat şi inculpat din nou marţi, fiind pus apoi sub control judiciar, în schimbul unei cauţiuni de 20 de milioane de euro, a precizat procurorul din Nisa, Jean Michel Pretre.

Vezi și: CUTREMUR puternic în Turcia – VIDEO

Potrivit procurorului, Kerimov este bănuit de “complicitate prin instigare”, cu alte cuvinte că el ar fi fost cel care “dădea ordinele”.

Un presupus complice al său, bancherul elveţian Alexander Studhalter, a fost audiat şi inculpat săptămâna trecută în cadrul aceleiaşi proceduri. Acesta a denunţat “înverşunarea” justiţiei şi a indicat că va contesta inculparea la Curtea de apel din Aix-en-Provence, în sudul Franţei.


Kerimov şi Studhalter au obţinut în iunie 2018 anularea unei prime inculpări pentru spălare de bani obţinuţi prin fraudă fiscală, dar ulterior justiţia a schimbat încadrarea juridică a faptelor.

Citește și: Theresa May trimite scrisoarea prin care cere amânarea Brexit-ului

Senator originar din Daghestan, Kerimov este unul din cei mai bogaţi oameni din Rusia. El este bănuit că a achiziţionat printr-un mandatar cinci vile de lux pe Coasta de Azur, cu o mare cantitate de bani lichizi. Suma intrată ilegal în Franţa din Rusia a fost estimată între 500 şi 750 de milioane de euro.

În total 13 persoane, inclusiv profesionişti din domeniul imobiliar, au fost inculpaţi în cadrul acestei anchete, lansată la sfârşitul lui 2014.

Citeşte şi:  Naţionalişti ruşi pro-război, conduşi de Iuri Ghirkin, îşi anunţă intrarea în politică

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.