StiripesurseȘtirile zileiAfganistan: Alegerile prezidenţiale, reprogramate pentru 28 septembrie

Afganistan: Alegerile prezidenţiale, reprogramate pentru 28 septembrie

Publicat:

Alegerile prezidenţiale din Afganistan, prevăzute iniţial pentru 20 aprilie şi amânate deja o dată, au fost din nou reprogramate, pentru 28 septembrie, a anunţat miercuri Comisia Electorală Independentă (CEI), potrivit AFP, scrie Agerpres.

Alegerile legislative din octombrie anul trecut s-au confruntat cu “numeroase probleme şi provocări. Este necesar să facem reforme pentru pregătirea viitoarelor alegeri. Prin urmare, organizarea de alegeri (la data) anunţată anterior nu este posibilă”, a explicat CEI într-un comunicat.

Citește și : Parisul respinge iniţiativa lui Trump privind eventuala admitere a Braziliei în NATO

Această amânare pentru 28 septembrie ar trebui să permită “o mai bună aplicare a legii electorale” şi “să asigure transparenţa şi înregistrarea alegătorilor”, a detaliat CEI.

Alegerile pentru consilii regionale şi un scrutin legislativ în provincia Ghazni din est vor avea loc în aceeaşi zi, a mai anunţat instituţia.


Aceste scrutine vor putea avea loc, conform CEI, “cu condiţia ca toate părţile implicate, în special guvernul şi comunitatea internaţională, să furnizeze CEI bugetul necesar între timp”.

Un purtător de cuvânt al preşedintelui Ashraf Ghani a precizat că guvernul va respecta această decizie şi este “pe deplin pregătit să coopereze cu CEI”.

Citește și : Heiko Maas despre ameninţările SUA privind Huawei: Germania nu se va lăsa şantajată şi nici nu are nevoie de sfaturi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.