StiripesurseDiasporaNorvegia: Principalul producător de aluminiu Hydro, vizat de un atac cibernetic

Norvegia: Principalul producător de aluminiu Hydro, vizat de un atac cibernetic

Publicat:

Poliţia norvegiană a anunţat miercuri că a lansat o investigaţie în legătură cu un atac cibernetic ce a vizat principalul producător de aluminiu Hydro, informează DPA, potrivit Agerpres.

Serviciul Naţional de Investigaţii Penale (NCIS) a declarat că “nu are cunoştinţe” despre utilizarea anterioară în Norvegia a programului malware cu care a fost atacat Norsk Hydro şi nici nu are informaţii despre presupuşii autori.

Citește și : Parisul respinge iniţiativa lui Trump privind eventuala admitere a Braziliei în NATO

NCIS s-a întâlnit marţi cu managementul companiei Hydro.

“Ca în cazul oricărei alte infracţiuni grave, poliţia va investiga acum în scopul urmăririi penale a autorilor”, a declarat procurorul NCIS Knut Jostein Saetnan.


Eforturile includ colectarea de informaţii, inclusiv despre atacuri similare în alte ţări. Alte agenţii implicate în aceste cercetări includ serviciul de securitate PST şi Interpol.

“Nicio răscumpărare nu a fost plătită”, a declarat Eivind Kallevik, şeful financiar al companiei Hydro, adăugând că “nu a fost primită nicio cerere pentru anumite sume” de bani.

Hydro a anunţat marţi că a fost supusă unui atac “extins”. Pentru a contracara atacul, compania a trecut la proceduri manuale şi a izolat diferitele sale întreprinderi. Pe parcursul zilei de miercuri, au fost recuperate date despre comenzile clienţilor.

Deşi este “prea devreme” pentru a estima consecinţele financiare, Kallevik a declarat că “nu există niciun indiciu că ne vom pierde afacerile” şi Hydro a livrat comenzile contractate.

Citește și : Heiko Maas despre ameninţările SUA privind Huawei: Germania nu se va lăsa şantajată şi nici nu are nevoie de sfaturi

Compania a făcut de asemenea backup-ul sistemelor IT care ar putea fi utilizate.

Hydro are aproximativ 35.000 de angajaţi în întreaga lume şi afaceri în aproximativ 50 de ţări. Statul norvegian deţine aproximativ o treime din companie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.