StiripesurseSintezePompeo face apel din nou la o rezoluție privind disputa din...

Pompeo face apel din nou la o rezoluție privind disputa din zona Golfului

Publicat:

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a făcut apel din nou miercuri la o rezoluție privind o dispută între Qatar și alte patru națiuni arabe, toate aceste state fiind parteneri ai Americii în Orientul Mijlociu, relatează Associated Ptess, potrivit Mediafax.

În cadrul unei vizite la Kuwait, care încearcă să medieze încetarea crizei, Pompeo a declarat că disputa care a tensionat relațiile în cadrul Consiliului de Cooperare din zona Golfului timp de aproape doi ani împiedică eforturile de combatere a amenințărilor regionale reprezentate de Iran, organizația Stat Islamic și alte grupări teroriste.

Citește și : Este „posibilă” o scurtă amânare a Brexit-ului, doar dacă parlamentul britanic va aproba acordul de ieşire

“Nu este în interesul regiunii, nu este în interesul lumii”, a declarat Pompeo reporterilor la o conferință de presă comună cu ministrul de Externe al Kuweitului.

“Avem nevoie ca țările din Golf să colaboreze la complexul set de provocări cu care se confruntă fiecare dintre ele”, a adăugat Pompeo.


Pompeo a militat pentru medierea eforturilor în disputa dintre emirul din Kuweit și a anunțat că Statele Unite va face tot posibilul pentru a ajuta la acest lucru.

”Colaborăm pentru a ajuta aceste state să găsească un numitor comun. Cu toții ne confruntăm cu aceleași tipuri de amenuințare, amenințări din partea aal-Qaida și ISIS, amenințarea vernită din partea Republicii Islamice Iran. Toți lucrăm pentru a găsi o soluție comună pentru a putea vedea cum pot fi rezolvate tensiunile dintre aceste state”, a afirmat Pompeo.

Citește și : După ultima serie de manifestaţii violente ale „vestelor galbene”, preşedintele Macron mobilizează un dispozitiv militar antiterorist

Bahrain, Egipt, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au început un boicot împotriva Qatarului în iunie 2017, acuzând Doha de finanțarea grupărilor extremiste și de legături prea strânse cu Iranul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.