StiripesurseȘtirile zileiCriza din Venezuela: Regimul Maduro denunță un plan TERORIST pentru asasinări...

Criza din Venezuela: Regimul Maduro denunță un plan TERORIST pentru asasinări politice

Publicat:

Ministrul venezuelean de Interne, Nestor Reverol, l-a acuzat pe Robert Marrero, şeful de cabinet al liderului opoziţiei Juan Guaido, de coordonarea unei „celule teroriste”, acesta fiind arestat, scrie The Guardian, potrivit News.ro .

„Am dori să informăm comunităţile naţionale şi internaţionale că serviciile noastre secrete au oprit celulă teroristă care plănuia să ducă la capăt mai multe atentate”, a declarat Reverol într-un discurs televizat la canalul de stat Venezolana de Television.

Citește și : Trump: Jihadiștii au fost invinși „100%” în Siria

Reverol a afirmat că presupusa celulă „a angajat mercenari columbieni şi din America Centrală pentru a ucide lideri politici, oficiali militari, judecători ai Curţii Supreme şi să efectueze acte de sabotaj asupra serviciilor publice”.

Reverol a precizat că Marrero, un avocat de 49 de ani, este un lider cheie al „organizaţiei criminale” şi că au fost capturate mai multe „arme de luptă” odată cu el.


Marrero le-a comunicat vecinilor când a fost reţinut miercuri noapte că au fost “plantate” în casa sa două puşti şi o grenadă.

Preşedintele Nicolas Maduro a afirmat că celula teroristă „avea mai multe ţinte: barăcile, spitalele şi staţiile subterane”.

„Să fim clari, guvernul nu va ezita să trimită la închisoare grupări teroriste”, a adăugat Maduro în timpul unei vizite în statul nordic Aragua, conform ziarului pro-guvern Ultimas Noticias.

Reţinerea lui Marrero a fost relatată pe larg în ziarele controlate de stat în Venezuela vineri dimineaţa într-o încercare aparentă de a discredita mişcarea lui Guaido, cel care s-a autoproclamat preşedintele legitim al ţării în ianuarie.

„Mâna dreaptă a lui Guaido plănuia acte teroriste”, se arată pe prima pagină a Diario VEA.

Liderii opoziţiei şi guvernele occidentale, majoritatea dintre ele recunoscându-l pe Guaido drept liderul legitim al Venezuelei, au denunţat reţinerea lui Marrero.

Citește și : Macron: Brexitul este mai grabă „o lecţie politică” decât o negociere tehnică de lungă durată

„Este începutul persecuţiei”, a afirmat Juan Pablo Guanipa, un aliat al lui Guaido în Maracaibo, al doilea oraş ca mărime din Venezuela.

Într-un articol pentru Miami Herald, vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat că „răpirea” lui Marrero este „cel mai recent exemplu privind brutalitatea şi despotismul lui Maduro”.

„Nu vom tolera trimiterea la închisoare a lui Marrero sau intimidarea guvernului legitim al Venezuelei. Cei responsabili vor fi traşi la răspundere. Maduro trebuie să îl elibereze pe Marrero acum”, a scris Pence.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un traficant de droguri, condamnat în lipsă, a fost prins și plasat în penitenciar

Un bărbat de 33 de ani, condamnat în 2017 la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, a fost reținut în Chișinău. Potrivit...

Ungaria pune ‘beţe-n roate’ la aderarea ţării noastre la UE

Ungaria a blocat, pentru a doua oară, aprobarea rezultatelor procesului de screening pentru clusterele 2 și 3 de negocieri ale Republicii Moldova și Ucrainei...

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.