StiripesurseDiasporaMoschei vandalizate în Birmingham: Doi suspecți au fost arestați

Moschei vandalizate în Birmingham: Doi suspecți au fost arestați

Publicat:

Poliţia britanică a anunţat vineri arestarea a doi suspecţi în ancheta privind actele de vandalism comise joi împotriva a cinci moschei din Birmingham (centrul Angliei), relatează AFP, scrie Agerpres.

Un bărbat de 34 de ani s-a predat poliţiei, în timp ce un al doilea, în vârstă de 38 de ani, a fost prins de către membri ai comunităţii locale înainte ca poliţia să-l interpeleze, se precizează într-un comunicat al poliţiei din West Midlands.

Citește și : Trump: Jihadiștii au fost invinși „100%” în Siria

Amândoi sunt suspectaţi că au provocat ”pagube grave din motive rasiale” şi au fost plasaţi în arest.

”Este vorba de o etapă importantă” a anchetei întreprinse cu sprijinul unei unităţi antitero, a declarat cu satisfacţie un responsabil al poliţiei locale, Matt Ward, potrivit comunicatului.


După atentatele din Christchurch (Noua Zeelandă), poliţia britanică a anunţat că întreprinde patrule, pentru a-i linişti pe credincioşi, în apropierea moscheilor din întreaga ţară.

Atentatele din Christchurch, comise de un australian alb pe 15 martie împotriva a două moschei din oraş, s-au soldat cu 50 de morţi.

Mai multe asociaţii antirasiste încearcă periodic să alerteze în legătură cu ascensiunea islamofobiei în societatea britanică. Potrivit unui sondaj prezentat în februarie de asociaţia Hope Not Hate, mai mult de o treime dintre britanici consideră islamul drept ”o ameninţare” pentru modul lor de viaţă.

Citește și : Macron: Brexitul este mai grabă „o lecţie politică” decât o negociere tehnică de lungă durată

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.