StiripesurseDiasporaZuzana Caputova conduce detașat în sondaje! Slovacia ar putea avea prima...

Zuzana Caputova conduce detașat în sondaje! Slovacia ar putea avea prima femeie preşedinte

Publicat:

Avocata Zuzana Caputova, militantă pentru mediu şi critic virulent al guvernului, este pe cale de a obţine o victorie detaşată în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Slovacia, la 30 martie, potrivit mai multor sondaje, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Această novice în politică în vârstă de 45 de ani ar deveni astfel prima femeie preşedinte al Slovaciei, fostă ţară comunistă cu 5,4 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene din 2004 şi a zonei euro din 2009.

Citește și : ONU face apel la donaţii pentru sudul Africii, regiune afectată de ciclonul Idai

Zuzana Caputova este creditată cu 65% din intenţiile de vot, faţă de 35% pentru adversarul său, Maros Sefcovic (comisar european, susţinut de partidul de guvernământ de centru-stânga Smer-SD), într-o anchetă pe internet organizată vineri de publicaţia Novy Cas, la care au participat 32.800 de persoane.

Un sondaj publicat joi de institutul Median, realizat pe 1.014 adulţi, a creditat-o pe Zuzana Caputova cu 60,5% din intenţiile de vot.


Un studiu neoficial, realizat vineri pe 18.000 de elevi de liceu – prea tineri pentru a vota – a arătat că ea se bucură de sprijinul a 74% dintre aceştia.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat la 16 martie, Zuzana Caputova a obţinut 40,57% din voturi, iar Maros Sefcovic 18,66%.

Zuzana Caputova, care şi-a ales ca slogan electoral “Să luptăm împotriva răului” şi susţine că “Oamenii vor schimbare”, a fost prezentă în stradă alături de miile de manifestanţi adunaţi după asasinarea în februarie 2018 a lui Jan Kuciak şi a prietenei sale. Dublul asasinat şi ancheta jurnalistică la care lucra acesta privind presupuse legături între oameni politici slovaci şi mafia italiană, publicată postum, au aruncat Slovacia în criză, generând preocupări legate de libertatea presei şi corupţie.

Citește și : Uniunea Europeană își menține poziția în ceea ce privește statutul Înălțimilor Golan (Tusk)

Valul de indignare a dus la demisia premierului Robert Fico, dar acesta a rămas liderul partidului populist de stânga Smer-SD aflat la putere, apropiat de actualul şef de guvern Peter Pellegrini.

Zuzana Caputova este susţinută de preşedintele în exerciţiu Andrej Kiska, multimilionar liberal aflat în dezacord cu guvernul şi care nu se prezintă pentru un nou mandat din motive familiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.