StiripesurseDiasporaIgor Dodon convoacă partidele parlamentare pentru formarea unei coaliţii de guvernare

Igor Dodon convoacă partidele parlamentare pentru formarea unei coaliţii de guvernare

Publicat:

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că i-a convocat pentru marţi pe liderii formaţiunilor care au intrat în noul parlament după alegerile legislative din 24 februarie – Zinaida Grecianîi, şefa Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Vlad Plahotniuc, liderul Partidul Democrat (PD), precum şi pe liderii blocului ACUM (Partidul Acţiune şi Solidaritate /PAS/ plus Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr /PPDA/), Andrei Năstase şi Maia Sandu, cu excepţia Partidului Şor pentru a discuta crearea noii majorităţi parlamentare, informează portalul Deschide.md, potrivit agrepres.

Potrivit acestuia, liderii principalelor forţe politice din legislativ sunt invitaţi separat, începând cu orele 14.00.

Citeşte şi: Netanyahu îşi scurtează vizita în SUA după ce Israelul a fost lovit de rachetele palestinienilor – VIDEO 

‘La ora actuală, avem un blocaj politic postelectoral. Partidele politice care au trecut în parlament şi au obţinut votul de încredere al cetăţenilor pe data de 24 februarie nu doresc să discute între ele… O astfel de situaţie nu poate să existe prea mult timp’, a declarat Dodon.

Igor Dodon a avertizat că, în cazul în care în decurs de trei luni parlamentul nu va putea adopta nicio lege, el, după consultarea cu grupurile parlamentare, ar putea să recurgă la dizolvarea legislativului şi convocarea de alegeri anticipate.


‘Noi nu putem să ne permitem să aşteptăm trei luni. Eu cred că trebuie să avem o discuţie serioasă cu partidele care pot forma majoritatea parlamentară’, a afirmat preşedintele moldovean. ‘Sau avem o majoritate parlamentară care în decurs de câteva săptămâni se convoacă, alege conducerea parlamentului, creează sau nu coaliţie depinde de ei. Sau spun sincer că nu vor să discute cu nimeni şi mergem la anticipate. Însă fiecare să-şi asume consecinţele’, a afirmat Igor Dodon, citat de Ziarul Naţional din Chişinău.

Respectivele formaţiuni au suficiente mandate pentru a crea o majoritate parlamentară, a spus Dodon, explicând astfel de ce nu l-a invitat la discuţii pe Ilan Şor al cărui partid are şapte deputaţi în noul legislativ.

Citeşte şi: Oman îşi deschide porturi şi aeroporturi pentru armata americană

Dodon a menţionat că în urma acestor discuţii va informa opinia publică despre măsurile care vor fi întreprinse pentru perioada următoare.

În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie, PSRM a obţinut 35 de mandate, PD – 30 de mandate, iar blocul ACUM – 26 de mandate.

Potrivit Constituţiei, dacă în decurs de trei luni parlamentul nu adoptă nicio lege, şeful statului poate decide dizolvarea acestuia şi convocatea de alegeri parlamentare anticipate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.