StiripesurseDiasporaItalia: Autorităţile vor acorda cetăţenia italiană "eroilor" din autobuzul şcolar deturnat...

Italia: Autorităţile vor acorda cetăţenia italiană “eroilor” din autobuzul şcolar deturnat (Salvini)

Publicat:

Autorităţile italiene vor acorda cetăţenia italiană celor doi copii proveniţi din familii de imigranţi care au contribuit la dejucarea recentului atac terorist de lângă Milano, a anunţat miercuri ministrul de interne şi vicepremierul Matteo Salvini, transmit dpa şi AFP, potrivit Agerpres.

Ramy Shehata şi Adam el Hamami, în vârstă de 13, respectiv 12 ani, s-au numărat între cei 51 de elevi din autobuzul şcolar deturnat săptămâna trecută de şoferul său, italian de origine senegaleză, care ar fi vrut să-l arunce în aer pentru a răzbuna moartea migranţilor în Marea Mediterană. Shehata şi el Hamami au fost aclamaţi ca “eroi” pentru că au reuşit să ascundă în timpul tentativei de atentat un telefon mobil pe care l-au folosit pentru a contacta poliţia.

Citește și : Tusk cere organizarea unui summit special pe tema Brexit în luna aprilie

“Jos pălăria” – a spus Salvini într-o conferinţă de presă după o întâlnire la ministerul său cu cei doi copii, alţi doi supravieţuitori şi mai mulţi carabinieri implicaţi în salvare.

Matteo Salvini, care conduce partidul antimigranţi Liga, a precizat că Shehata şi el Hamami vor primi paşapoarte italiene, nu însă şi familiile lor, care provin din Egipt, respectiv Maroc.


Marţi, cei doi copii au avut o altă întâlnire importantă, cu echipa naţională de fotbal a Italiei la Parma, unde “Azzurri” au învins echipa Liechtensteinului cu 6 la 0. “A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea”, a declarat Shehata după meci, citat de agenţia ANSA.

Incidentul cu autobuzul deturnat a relansat dezbaterea asupra legislaţiei italiene cu privire la acordarea cetăţeniei, Partidul Democrat (opoziţie) cerând ca toţi copiii de imigranţi din generaţia a doua să primească paşapoarte italiene. Totuşi, PD a încercat şi nu a reuşit să adopte o reformă în acest sens în timp ce se afla la guvernare, iar Salvini şi-a reiterat opoziţia faţă de o modificare a legilor cetăţeniei.

Citește și : Declarație șocantă a ministrului danez al justiţiei: Ar fi fost mai bine ca jihadiştii danezi „să fi murit în timpul luptelor” din Siria

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.