StiripesurseDiasporaMai mulți parlamentari britanici proeuropeni își fac propriul partid

Mai mulți parlamentari britanici proeuropeni își fac propriul partid

Publicat:

Un grup de parlamentari britanici proeuropeni desprinşi din Partidul Conservator (de guvernare) şi din Partidul Laburist (de opoziţie) au anunţat vineri că au depus cerere de înfiinţare a unei noi formaţiuni politice, pentru a se prezenta la alegerile din mai pentru Parlamentul European, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Guvernul britanic are în plan ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană înaintea alegerilor din mai pentru Parlamentul European, dar, dacă va solicita o nouă prelungire a negocierilor, UE a stabilit că Marea Britanie va trebui să organizeze scrutinul pentru legislativul european.

Citește și: American Airlines își suspendă zborurile spre Venezuela

Grupul Independent de 11 deputaţi, care sprijină organizarea unui al doilea referendum cu privire la Brexit, a anunţat că a depus cerere de înregistrare a unui nou partid, intitulat ‘Change UK – The Independent Group’.

Fosta deputată conservatoare Heidi Allen a fost numită lider interimar până la alegerea viitoarei conduceri, în septembrie.


Citește și: Alegeri în Ucraina: Generația MAIDAN, între eșecuri, dezamăgiri și perseverență

‘Un partid nou va zgudui sistemul bipartit şi le va oferi oamenilor o alternativă care poate schimba în bine ţara noastră’, a arătat purtătorul de cuvânt Chuka Umunna, fost parlamentar laburist, într-un comunicat.

Citeşte şi:  Marea Britanie va menţine o prezenţă militară în Germania după Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.