StiripesurseDiasporaEuroscepticii britanici protestează în centrul Londrei - LIVE

Euroscepticii britanici protestează în centrul Londrei – LIVE

Publicat:

Fostul lider al Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), Nigel Farage, a declarat vineri că intenţionează să se alăture demonstranţilor pro-Brexit din centrul Londrei pentru a marca ziua de 29 martie 2019, stabilită iniţial ca dată a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Am luptat timp de 25 de ani pentru a ieşi din UE. Westminsterul a trădat cel mai mare vot democratic din istoria ţării noastre şi noi nu vom lăsa lucrurile aşa”, a scris Farage pe Twitter.

Citește și: Alegeri în Ucraina: Generația MAIDAN, între eșecuri, dezamăgiri și perseverență

În prezent analist politic şi membru al Parlamentului European, Nigel Farage a fondat noul Partid pentru Brexit. El a condus un marş de 14 zile prin oraşe din Marea Britanie, plecat din oraşul Sunderland (nord-estul Angliei), punctul de sosire fiind vineri în faţa parlamentului de la Londra.

”Numai o revoluţie ne poate repara acum politica. Nu am cunoscut până acum o asemenea furie faţă de clasa noastră politică”, a declarat Farage pentru cotidianul The Telegraph.


Citește și: American Airlines își suspendă zborurile spre Venezuela

Actualul lider al UKIP, Gerrard Batten, care a fost criticat de Nigel Farage pentru că ar fi transformat UKIP într-un ”partid al activiştilor de stradă”, a lansat un apel la proteste paşnice.

Batten i-a acuzat pe parlamentari că ”sfidează voinţa poporului exprimată la referendumul din 2016”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.