StiripesurseDiasporaWolfgang Schaeuble este noul preşedinte al Bundestagului

Wolfgang Schaeuble este noul preşedinte al Bundestagului

Publicat:

Ministrul de finanţe în exerciţiu al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, a fost ales marţi cu o majoritate covârşitoare în funcţia de preşedinte al Bundestagului, camera legislativă inferioară a parlamentului, informează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Wolfgang Schaeuble, care la 75 de ani este cel mai vârstnic deputat în Bundestag, a fost nominalizat săptămâna trecută pentru această funcţie de blocul conservator CDU/CSU al cancelarului german Angela Merkel. Marţi, el a obţinut 501 de voturi din totalul posibil de 709.

Citeşte şi: Cei mai mari idioţi ai secolului! Aşa au fost numiţi patru tineri australieni care au înotat în apele crocodililor

Schaeuble ar putea fi nevoit să recurgă la întreaga sa autoritate politică pentru a ţine în frâu noul legislativ care promite să fie “indisciplinat”, având un număr record de şase facţiuni parlamentar, inclusiv Alternativa pentru Germania (AfD), prima formaţiune importantă de dreapta care intră în Bundestag după al doilea război mondial.

AfD a câştigat mai mult de 90 de mandate în alegerile federale din septembrie, ceea ce înseamnă că viitorul cabinet Merkel IV se va confrunta cu o opoziţie puternică din ambele extreme ale spectrului politic. Miercuri, la Berlin, vor începe discuţiile exploratorii în vederea formării unei coaliţii între CDU/CSU, liberali şi Verzi.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.