StiripesurseDiasporaPompeo îi avertizează pe turci să nu intre 'unilateral' în Siria

Pompeo îi avertizează pe turci să nu intre ‘unilateral’ în Siria

Publicat:

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, l-a avertizat miercuri pe omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, împotriva “consecinţelor posibil devastatoare ale unei acţiuni militare unilaterale turce” în Siria, relatează AFP, potrivit agerpres.

În cursul unei întâlniri la Washington, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a NATO, din care fac parte ambele ţări, Mike Pompeo “şi-a exprimat sprijinul pentru negocierile în curs pe tema nord-estului Siriei”, a informat Departamentul de Stat american într-un comunicat.

Citește și: Deputații britanici sunt de acord cu amânarea Brexit-ului

După anunţul retragerii soldaţilor americani din această ţară aflată în război, făcut în decembrie de preşedintele Donald Trump, soarta forţelor kurde care au luptat alături de SUA împotriva jihadiştilor din gruparea Stat Islamic este sub semnul întrebării.

Turcia ameninţă să lanseze o ofensivă pentru a îndepărta de frontiera sa miliţiile kurde ale Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG), pe care le consideră ca fiind “teroriste”.


În ianuarie, Mike Pompeo a declarat că doreşte să se asigure că “turcii nu îi masacrează pe kurzi”.

Washingtonul şi Ankara au discutat despre punerea în aplicare a unei “zone de securitate” la frontiera turco-siriană, unde YPG nu ar avea dreptul să se instaleze. Modalităţile acestei zone tampon fac însă obiectul unor intense negocieri.

Citește și : Mercedes-Benz inaugurează prima sa uzină din Rusia

În cele din urmă, administraţia Trump a anunţat că va păstra pe teren un număr redus de militari.

Secretarul de stat american i-a mai exprimat şefului diplomaţiei de la Ankara “îngrijorarea legată de posibila achiziţie de către Turcia” a sistemului de apărarea antirachetă rusesc S-400. Această dispută a dus deja la un dur schimb de replici de la distanţă între cele două ţări la începutul săptămânii.

În plus, Mike Pompeo a îndemnat la “o soluţionare rapidă a cazurilor implicând cetăţeni americani” sau angajaţi locali ai misiunilor diplomatice americane “reţinuţi pe nedrept” în Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.