StiripesurseDiasporaNegocierea Brexitului, cel mai dur test al UE, apreciază Tusk şi...

Negocierea Brexitului, cel mai dur test al UE, apreciază Tusk şi îndeamnă la unitate

Publicat:

Preşedintele Uniunii Europene Donald Tusk a avertizat marţi că negocierile cu privire la plecarea Marii Britanii din UE reprezintă cel mai dur test al Uniunii şi că ”depinde de Londra cum se vor termina, cu un acord bun, fără un acord sau fără Brexit”, relatează The Associated Press.

Preşedintele Consiliului European şi-a reiterat îndemnul la unitatea celor 27 de parteneri ai Regatului Unit , apreciind că Brexitul ”este în continuare testul de stres cel mai dificil. Dacă îl picăm, negocierile se vor termina cu înfrângerea noastră”.

În această dare de seamă în faţa eurodeputaţilor, la Strasbourg, în Franţa, cu privire la summitul UE de la sfârşitul săptămânii trecute, Tusk a apreciat că ”UE va putea să facă faţă oricărui scenariu atât timp cât nu suntem împărţiţi”.

Marea Britanie urmează să părăsească Uniunea Europeană în martie 2019, însă negocierea Brexitului avansează foarte încet, din cauza unor disensiuni cu privire la ”factura Brexitului”, drepturilor cetăţenilor afectaţi şi statutul frontierei nord-irlandeze.


Şefii de stat şi de guverne din UE subliniază ca aceste dosare să fie soluiţionate înainte ca negocierile să treacă la viitoarea relaţie cu regatul şi la comerţ.

Premierul brtanic Theresa May vrea ca aceste probleme să fie discutate în acelaşi tmp.

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a denunţat încercări de subminare a negocierilor, în urma unor dezvăluiri despre cina sa cu May de săptămâna trecută.

”Comisia nu negociază într-o dispoziţie ostilă. Noi vrem un acord. Cei care nu vor un acord – «no dealers» – nu au prieteni la Comisie. Noi vrem un acord corect cu (Marea) Britanie şi vom avea un acord corect cu (Marea) Britanie”, a subliniat Junker.

Citeşte şi:  Viktor Orban îi uneşte pe naţionaliştii unguri cu cei din Polonia şi Italia

”Un «no deal» nu este ipoteza noastră de lucru”, a dat el asigurări.

Ziarul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS) a scris în ediţia de duminică că May a ”cerşit ajutorul” partenerilor ei în această cină, la Bruxelles.

Şefa Guvernului de la Londra a declarat luni că are ”un grad de încredere” în faptul că Brexitul va trece în a doua fază, pe care ea o doreşte atât de mult, până în decembrie.

May a subliniat că Marea Britanie îşi va achita datoriile, însă suma pe care a avansat-o, de 20 de miliarde de euro, este de cinci ori mai mică decât cea evocată la Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.