StiripesurseDiasporaOpoziţia poloneză îşi lansează campania pentru europarlamentare cu un avertisment despre...

Opoziţia poloneză îşi lansează campania pentru europarlamentare cu un avertisment despre ”Polexit”

Publicat:

Principalul front al opoziţiei poloneze şi-a lansat sâmbătă campania pentru alegerile europarlamentare, susţinând că formaţiunea conservatoare aflată la putere, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), ar putea în final să scoată Polonia din UE, relatează Reuters, scrie Agerpres.

Polonezii sprijină cu o largă majoritate rămânerea în blocul comunitar, iar Partidul Lege şi Justiţie, aflat la putere, nu a evocat niciodată o posibilă ieşire a ţării din UE. Dar liderii opoziţiei afirmă că retorica acestui partid împotriva UE şi disputele neîncetate cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept ar aduce Polonia cu un pas mai aproape de un ”Polexit”.

Citește și : Trump afirmă că SUA nu mai au capacitatea de a primi migranţi: „Ţara noastră este plină. Aşadar faceţi cale întoarsă”

Încercând să se facă ecoul sentimentului pro-UE al votanţilor, liderii Coaliţiei Europene (KE) susţin că scrutinul din luna mai reprezintă o alegere fundamentală pentru viitorul naţiunii lor. ”Avem o mare alegere în faţa noastră: o Polonie puternică, bogată, democratică într-o Europă puternică, sau ceea ce vedem astăzi – partidul stat, pornit pe calea sa de plecare din UE”, a spus Grzegorz Schetyna, liderul partidului Platforma Civică (PO), care mai crede că alegerile din luna mai sunt cele mai importante după anul 1989, dată fiind miza lor.

Dacă în Polonia s-ar organiza un referendum după modelul celui organizat în Regatul Unit pentru Brexit, 88% dintre participanţi ar vota împotriva ieşirii din UE, conform unui sondaj difuzat zilele trecute. În acelaşi sondaj Partidul Lege şi Justiţie este cotat cu 39% din intenţiile de vot pentru alegerile europarlamentare, devansând Coaliţia Europeană, al cărei procent este de 36,5%.


Conservatorii aflaţi la putere din anul 2015 şi-au pătrat un solid sprijin popular, în pofida scandalurilor de corupţie, a măsurilor contestate de reformă în justiţie şi mass-media şi a conflictului permanent cu Bruxelles-ul, care a lansat împotriva Poloniei o serie de proceduri de infringement pentru încălcarea statului de drept, activând în plus articolul 7 din Tratatul UE.

Citește și : Afganistan: Două explozii în provincia Jalalabad; cel puțin trei morți

Buna situaţie economică şi politica de asistenţă socială au jucat un rol în menţinerea popularităţii Partidului Lege şi Justiţie.

La evenimentul de lansare a campaniei pentru alegerile europene, opoziţia a lansat mai multe promisiuni, printre care creşteri de salarii pentru profesori şi sprijin financiar suplimentar pentru tinerii lucrători.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.