StiripesurseDiasporaUniunea Europeană sprijină Curtea Penală Internaţională în faţa SUA

Uniunea Europeană sprijină Curtea Penală Internaţională în faţa SUA

Publicat:

Uniunea Europeană este ”serios îngrijorată” de decizia prin care SUA au revocat viza procuroarei Curţii Penale Internaţionale (CPI), Fatou Bensouda, pentru că aceasta intenţionează să investigheze posibile crime de război ce ar fi fost comise de armata americană în Afganistan, transmite sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.

Washingtonul a anunţat luna trecută restricţii de viză de intrare în SUA pentru a încerca să împiedice orice anchetă a CPI asupra militarilor americani. CPI a confirmat vineri că viza procuroarei a fost revocată de către autorităţile americane.

Citește și : Ebola în RD Congo: Bilanţul a crescut la 700 de morţi

Uniunea Europeană ”susţine deplin CPI şi independenţa sa” şi aşteaptă ca SUA să-şi respecte ”obligaţiile internaţionale” faţă de această instituţie care ”joacă un rol cheie împotriva impunităţii”, a menţionat Comisia Europeană într-un comunicat.

CPI nu a decis încă dacă va iniţia o investigaţie în Afganistan.


Statele Unite au refuzat mereu să adere la CPI, considerând că această instituţie este un pericol pentru suveranitatea lor naţională şi că sistemul american are proceduri solide pentru sancţionarea unor conduite necorespunzătoare în cazul militarilor americani.

Citește și : Afganistan: Două explozii în provincia Jalalabad; cel puțin trei morți

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.