StiripesurseDiasporaBritanicii vor un lider puternic, dispus să încalce regulile şi reformarea...

Britanicii vor un lider puternic, dispus să încalce regulile şi reformarea sistemului (sondaj)

Publicat:

Alegătorii britanici vor un lider puternic, dispus să încalce regulile şi să forţeze o amplă reformă, după trei ani de criză în legătură cu Brexit-ul care au împins încrederea în sistemul politic la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani, transmite luni Reuters, scrie Agerpres.

Referendumul din 2016 a scos la iveală un Regat Unit divizat în mult mai multe privinţe decât apartenenţa la Uniunea Europeană şi a declanşat o dezbatere pasionată despre orice, de la secesiune şi imigraţie la capitalism, imperiu şi ce înseamnă a fi britanic.

Citește și : Criza libiană: Forţele mareşalului Haftar continuă ofensiva spre Tripoli

Şi totuşi, după ceva mai mult de o săptămână de la data iniţială la care Marea Britanie urma să se retragă din UE, 29 martie, nimic nu este rezolvat: rămâne incert cum, când sau dacă aceasta se va întâmpla vreodată.

O cercetare întreprinsă la iniţiativa Hansard Society a arătat că 54% dintre alegători vor un lider puternic care să fie dispus să încalce regulile, în timp ce 72% cred că sistemul are nevoie de ‘multă’ sau ‘foarte multă’ îmbunătăţire.


Încrederea în sistemul politic se situează în punctul cel mai scăzut din istoria barometrului, mai scăzut chiar decât după scandalul declanşat în 2009 de dezvăluirile că membri ai parlamentului au recurs la banii contribuabililor pentru cheltuieli precum căsuţe ornamentale pentru raţe sau curăţarea unui iaz.

‘Opiniile despre sistemul de guvernare sunt la cel mai scăzut nivel în 15 ani de barometru – mai jos decât după scandalul cheltuielilor parlamentarilor’, a subliniat Hansard Society.

‘Oamenii sunt pesimişti faţă de problemele ţării şi posibilele lor soluţii, un număr considerabil dintre ei fiind dispuşi să susţină schimbări politice majore’, relevă aceeaşi sursă.

Citește și : Protestele ‘vestelor galbene’: Poliţia nu şi-a pierdut credibilitatea pentru marea majoritate a francezilor

Doar un sfert dintre respondenţi au declarat la acel moment că aveau încredere în modul în care parlamentul gestionează Brexit-ul.

Sondajul, realizat de Ipsos MORI, a fost întreprins în intervalul 30 noiembrie – 12 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.