StiripesurseDiasporaPapa Benedict al XVI-lea susţine că scandalurile sexuale din Biserica Catolică...

Papa Benedict al XVI-lea susţine că scandalurile sexuale din Biserica Catolică au fost cauzate parţial de revoluţia sexuală din anii 1960

Publicat:

Papa Benedict al XVI-lea a susţinut într-un eseu că problemele privind abuzurile sexuale din Biserica Catolică au fost cauzate parţial de revoluţia sexuală din anii 1960 şi de liberalizarea învăţăturilor morale ale bisericii, anunţă CNN, scrie News.ro .

Într-o analiză de 11 pagini publicată joi într-o revistă germană pentru preoţi, Klerusblatt, fostul papă dezvăluie anumite conflicte între Vatican şi episcopii americani privind gestionarea crizei şi recunoaşte că Vaticanul a fost depăşit de situaţie iniţial.

Citește și : Dalai Lama a fost externat

Un oficial important al Vaticanului a confirmat autenticitatea eseului pentru CNN. De la demisia sa în 2013, Benedict a părăsit rar mânăstirea în cre se află..

„Având în vedere că eu am ocupat o poziţie de responsabilitate ca gardian al Bisericii în momentul în care a izbucnit criza şi înainte, trebuie să mă întreb, deşi nu mai sunt responsabil direct, cu ce aş putea contribui la un nou început”, a scris Benedict, explicând de ce a ales să vorbească acum.


În eseu, Benedict susţine că schimbările în standardele morale tradiţionale privind sexualitatea atât în societate, cât şi în Biserica Catolic,ă au dus la criza abuzurilor sexuale.

„Parte a revoluţiei din ’68 a fost că pedofilia a fost diagnosticată ca fiind permisă şi potrivită”, a scris el.

Benedict susţine că această mentalitate a afectat şi episcopii şi seminarele catolice şi a cauzat „colapsul viitoarei generaţii de preoţi”.

„Au existat episcopi, nu doar în SUA, care au respins tradiţia catolică total şi au vrut să aducă un catolicism nou, modern”, a adăugat el.

„La mai multe seminare au fost dezvoltate clici homosexuale care au acţionat mai mult sau mai puţin în mod deschis şi au schimbat semnificativ atmosfera la seminare”, a precizat Benedict.

Benedict face referire la un episcop care a arătat la seminare filme pornografice, „aparent cu intenţia de a-i face rezistenţi faţă de un comportament contrar credinţei”.

Citește și : Fost consilier juridic în Administrația Obama, inculpat pe fondul anchetei ruse

Vinovaţi sunt şi teologii liberali care au pus la îndoială normele tradiţionale ale bisericii privind sexualitatea, susţine Benedict.

„Nu poate exista nimic care este un lucru bun clar şi nici nimic care este fundamental malefic; există doar judecăţi relative”, a afirmat fostul Papă.

Benedict a dezvăluit şi că două investigaţii ale Vaticanului privind seminare din SUA au fost muşamalizate.

El a informat şi că avocaţii Bisericii de la Roma nu acceptau politica de toleranţă zero a episcopilor din SUA şi au preferat ca avocaţii vinovaţi de abuzuri sexuale să primească doar o suspendare temporară.

„Acest lucru nu putea fi acceptat de episcopii americani pentru că preoţii rămâneau în serviciul episcopului şi ar fi putut fi asociaţi direct cu el” a precizat Benedict.

Fostul Papă a precizat că din anii 1970 situaţia s-a îmbunătăţit însă răspunsul la criză constă în întoarcerea la respectarea cu fidelitate a mesajului lui Iisus.

„De ce a ajuns pedofilia la aceste proporţii? Motivul final este absenţa lui Dumnezeu”, a afirmat el.

Comentariile sale privind criza abuzurilor sexuale par că vor creşte tensiunile între catolicii conservatori, cei care dau vina pe homosexualitate şi lipsa unor reguli mai stricte privind sexualitatea pentru scandal şi liberali, cei care susţin că nu există nicio legătură între homosexualitate şi pedofilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.