StiripesurseDiasporaPartidul preşedintelui turc Erdogan cere oficial repetarea alegerilor la Istanbul

Partidul preşedintelui turc Erdogan cere oficial repetarea alegerilor la Istanbul

Publicat:

Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a depus contestaţia pentru anularea alegerilor municipale la Istanbul şi repetarea scrutinului, a informat marţi canalul CNN Turk, preluat de Reuters, scrie Agerpres.

Rezultatele iniţiale ale alegerilor desfăşurate pe 31 martie au indicat victoria lui Ekrem Imamoglu, candidatul Partidului Republican al Poporului (CHP), principala formaţiune de opoziţie, la o foarte mică diferenţă de reprezentantul AKP.

Citește și : Parlamentul European a adoptat regulile de protecție a avertizorilor de integritate

Victoria opoziţiei ar pune capăt unei perioade de 25 de ani de control exercitat asupra acestui important centru de putere de AKP şi predecesorii săi islamişti.

Potrivit CNN Turk, vicepreşedintele AKP, Ali Ihsan Yavuz, a depus la Înalta Comisie Electorală (YSK) cererea de anulare a alegerilor şi de repetare a lor, cerere însoţită de trei valize pline cu documente.


Dacă această contestaţie va fi aprobată, noile alegeri trebuie să aibă loc în prima duminică după 60 de zile de la votul iniţial, ceea ce înseamnă data de 2 iunie.

Dacă va fi respinsă, rezultatele vor fi considerate definitive şi învingătorul îşi va primi mandatul.

Citește și : Un arhitect celebru spune că reconstrucția catedralei Notre-Dame ar putea dura zeci de ani

AKP a pierdut deja controlul asupra capitalei Ankara, precum şi al altor oraşe importante.

O înfrângere la Istanbul, unde Erdogan a fost primar în anii 1990, ar însemna o lovitură şi mai grea pentru actualul preşedinte.

Citeşte şi:  Refugiații sirieni din Istanbul se zbat să se integreze în societatea turcă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.