StiripesurseDiasporaParlamentul britanic va vota asupra acordului cu UE înainte de ieşirea...

Parlamentul britanic va vota asupra acordului cu UE înainte de ieşirea din Uniune (purtător de cuvânt)

Publicat:

Parlamentul britanic îşi va da votul asupra acordului cu privire la Brexit înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, a subliniat un purtător de cuvânt al ministrului pentru Brexit, David Davis, transmite DPA. 

‘Lucrăm să ajungem la un acord asupra înţelegerii finale în timp oportun înainte să părăsim UE, în martie 2019’, a declarat purtătorul de cuvânt miercuri, la Londra, insistând că guvernul britanic îşi va respecta ‘angajamentul de lungă durată privind un vot în ambele camere (legislative)’ înainte de ieşirea efectivă a Marii Britanii din blocul comunitar.

Declaraţia purtătorului de cuvânt a survenit la scurt timp după ce ministrul pentru Brexit, David Davis, s-a arătat sceptic cu privire la această posibilitate, indicându-le parlamentarilor că un acord cu Bruxellesul ar putea interveni ‘în minutul 59 din al 11-lea ceas’.

Numeroşi observatori din Marea Britanie au interpretat afirmaţia lui Davis în sensul că nu există o garanţie cu privire la un vot în parlamentul de la Londra înaintea ieşirii efective din UE.

Prim-ministrul Theresa May şi-a exprimat în mod repetat optimismul legat de faptul că ţara sa şi Uniunea Europeană pot avea la timp la un acord.


Cu toate acestea, divizările din interiorul formaţiunii sale, Partidul Conservator, ca şi impasul în care se află negocierile pe probleme cheie, precum aranjamentul financiar implicat de ieşirea Marii Britanii din UE, au provocat îndoieli în ce priveşte progresele părţii britanice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.